Articol vizualizat de 928 utilizatori.
Sâmbătă, 6 mai, a avut loc în parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” Ziua Tineretului la nivelul Decanatului de Iași, la care au participat aproximativ 200 de tineri. Tema zilei la care am fost invitați să reflectăm a fost: „Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă”, care este și tema centrală a Zilei Mondiale a Tineretului 2023.
Începând cu ora 9, participanții din cele 11 parohii au început să sosească plini de entuziasm și voie bună, nerăbdători pentru a sărbători și a petrece împreună această frumoasă zi.
Sărbătoarea a debutat cu un moment de voie bună și dans, urmând ca apoi să facem împreună, ținându-ne de mâini, rugăciunea de început, condusă de părintele David Eduard.
De asemenea, a fost lansată și provocarea zilei de către părintele Andrei Gherghel, provocare ce a constat în crearea unui videoclip prin care tinerii să promoveze pe rețelele sociale biserica și toate activitățile din cadrul ei, dând dovadă astfel de creativitate.
La ora 10 a început cateheza, la care părintele Iosif Amitricioaei, OFMConv, pornind de la un fragment din Sfânta Scriptură, ne-a vorbit despre „barca” noastră, adică despre zona noastră de confort, despre temerile noastre, despre eșec, motivele pentru care evităm să răspundem chemării lui Dumnezeu sau motivele pentru care evităm să ieșim din zona noastră de confort, asemenea ucenicilor din barcă, nereușind să ne asumăm riscuri asemenea lui Petru.
Apoi, am fost provocați la discuții pe mici grupuri, coordonate de tineri voluntari, în cadrul cărora am reușit să ne cunoaștem mai bine și să aprofundăm învățăturile oferite de părintele Iosif la cateheză.
La ora 12 a început momentul central al zilei, Sfânta Liturghie, celebrată de părintele paroh, Mons. Benone Farcaș, împreună cu preoții participanți la Ziua Tineretului. În cuvântul de învățătură, părintele Iosif ne-a vorbit despre viața plină de încercări și greutăți a Sfintei Fecioare Maria, dar și despre tema zilei: „Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă”.
Sfânta Liturghie a continuat prin cântecele animate de corul de tineri de la parohia „Sfântul Anton de Padova”, care ne-au ajutat să ne înălțăm sufletele spre cer, prin rugăciuni și prin daruri pe care tineri din toate parohiile le-au așezat înaintea lui Dumnezeu pe altar.
După prânz, a avut loc Festivalul Tinerilor care a început printr-un moment de bansuri, deschizând astfel seria de momente de voie bună.
A urmat apoi momentul invitatului nostru special, Andreea Romila, care ne-a încântat cu vocea și talentul ei, îndemnându-ne la formarea unei mari hore.
Mai departe, părintele Iosif ne-a uimit prin cântecele sale la chitară, pe care le-am cântat împreună.
Parohia „Sfântul Anton” din Huși ne-a prezentat apoi cu mare bucurie un număr de dans contemporan, urmat de sceneta „Cenușăreasa”, prezentată de tinerii din parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași.
Ziua s-a încheiat prin vizionarea videoclipurilor create de tineri pe parcursul zilei și premierea celui mai creativ videoclip. Tinerii câștigători au fost cei de la parohia „Coborârea Sfântului Duh” din Bălțați.
După rugăciunea de încheiere, tinerii au plecat cu zâmbetul pe buze, gândindu-se la toate momentele frumoase petrecute împreună în această zi.
Mulțumim părintelui paroh, monseniorul Benone Farcaș pentru găzduirea călduroasă, părintelui David Eduard, părintelui Andrei Gherghel, părintelui Iosif Amitricioaei și tuturor preoților care s-au implicat în organizarea acestei zile. Mulțumim tuturor voluntarilor și binefăcătorilor fără de care această zi n-ar fi fost posibilă și-l rugăm pe bunul Dumnezeu să-i copleșească cu daruri. Mulțumim mai ales tuturor tinerilor care au participat și au făcut ca această sărbătoare să fie frumoasă și plină de har.
Mirela Petrovici
Apasati aici pentru albumul foto
Sfanta Liturghie
Festivalul Tinerilor