Skip to content

Vizită pastorală a PS Iosif Păuleţ în Parohia “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi

Articol vizualizat de 113 utilizatori.

În perioada 12-14 decembrie 2025, Preasfinţitul Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, a efectuat vizita pastorală canonică în Parohia “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi, care a constituit un prilej de comuniune eclezială şi de întărire a vieţii spirituale a comunităţii, un moment de har şi de întărire spirituală pentru întreaga comunitate parohială, în contextul timpului liturgic al Adventului.

Vizita a debutat vineri, 12 decembrie, cu primirea episcopului de către părintele paroh, Monseniorul Benone Farcaş, şi colaboratorul său, părintele Paul-Alexandru Vîrgă, urmată de celebrarea Sfintei Liturghii şi o scurtă întâlnire cu credincioşii prezenţi. Seara a culminat cu întâlnirea episcopului cu grupul de tineri ai parohiei, precum şi cu adolescenţii care se pregătesc să primească sacramentul Mirului. Păstorul diecezei le-a ascultat preocupările şi i-a încurajat să rămână statornici în credinţă şi implicaţi activ în viaţa Bisericii.

Ziua următoare a început cu celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de părintele Nicu Butacu, care a fost vicar în această parohie şi care l-a însoţit pe episcop în timpul vizitei pastorale. Episcopul a fost disponibil în timpul celebrării Sfintei Liturghii, ca şi în timpul Sfintei Liturghii de duminică de la ora 9.00, pentru a asculta spovezile credincioşilor noştri şi a le împărţi iertarea milostivă a Mântuitorului.

Un moment deosebit l-a constituit vizitarea bolnavilor şi a persoanelor vârstnice, cărora Preasfinţitul le-a oferit binecuvântarea şi mângâierea spirituală, subliniind grija constantă a Bisericii faţă de cei aflaţi în suferinţă. Nu au fost uitaţi nici cei trecuţi în casa Tatălui pentru sufletele cărora episcopul s-a rugat cu ocazia vizitei făcute la cimitirul “Buna Vestire” pe teritoriul căruia se află şi capela mortuară a parohiei noastre.

Pe parcursul zilei, Preasfinţitul Iosif Păuleţ a avut întâlniri cu diferitele grupuri din parohie. Mai întâi i-a întâlnit pe copiii care frecventează orele de religie şi cursurile de cateheză, precum şi pe cei care se pregătesc pentru primirea Primei Sfinte Împărtăşanii, cu care a avut un dialog viu şi nu lipsit de întrebări surprinzătoare. Au urmat întâlnirile cu angajaţii şi voluntarii parohiei, cu grupurile de rugăciune şi caritate, cu mişcările ecleziale şi cu persoanele consacrate care activează în parohia noastră.

După ce i-a primit în audienţă privată pe credincioşii care au dorit să îl întâlnească pe episcop şi după celebrarea Sfintei Liturghii de seară, a urmat întâlnirea cu membrii consiliului pastoral şi ai consiliului economic. Cu această ocazie episcopul a avut un dialog dinamic în cadrul căruia episcopul s-a interesat de viaţa pastorală, spirituală şi administrativă a parohiei, iar credincioşii şi-au exprimat bucuria întâlnirii cu păstorul diecezei şi preocupările lor, precum şi unele propuneri pentru viitor.

În cadrul celebrărilor liturgice şi al întâlnirilor pastorale, episcopul a adresat îndemnuri la reînnoirea vieţii creştine, la fidelitate faţă de evanghelie şi la implicare responsabilă în misiunea Bisericii, îndemnându-i pe toţi la o colaborare armonioasă şi rodnică între ei şi cu păstorii parohiei.

Momentul culminant al vizitei l-a constituit Sfânta Liturghie pontificală solemnă celebrată duminică, 14 decembrie, în cadrul căreia Preasfinţitul Iosif Păuleţ a adresat credincioşilor un cuvânt de învăţătură centrat pe importanţa convertirii inimii, a solidarităţii şi a mărturiei creştine autentice în societatea contemporană.

Vizita pastorală s-a încheiat într-un climat de recunoştinţă şi bucurie, comunitatea parohială mulţumind episcopului pentru apropierea părintească şi pentru îndemnurile oferite, ca semn al grijii Bisericii faţă de fiecare credincios, reafirmându-şi dorinţa de a continua parcursul de creştere spirituală şi pastorală.

Mons. Benone Farcaş, paroh

Apasati aici pentru albumul foto