Articol vizualizat de 370 utilizatori.
În ziua de 26 decembrie 2021, prin bunăvoinţa conducerii medicale de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Pădureni-Grajduri şi respectând normele sanitare, bolnavii din acest spital au fost vizitaţi de un grup restrâns de vincenţieni din comunitatea “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi, împreună cu Mons. Benone Farcaş, parohul comunităţii, şi părintele Mihai Galaţanu, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi.
Timpul pe care îl trăim a făcut ca să treacă o perioadă mare în care bolnavii nu au avut posibilitatea să participe la celebrarea Sfintei Liturghii şi la primirea sfintelor sacramente. Vincenţienii din comunitate împreună cu părintele Mihai Galaţanu vizitează bolnavii lună de lună, atunci când condiţiile sanitare ne permit, dar fără celebrarea Sfintei Liturghii.
Această vizită a fost aşteptată cu multă nerăbdare, celebrarea a fost plină de emoţii. Bolnavii au participat din toată inima, însoţiţi la orgă de Daniel Duma au cântat împreună cu noi. Monseniorul Benone Farcaş în cuvântul de învăţătură a pus accentul pe faptul că Pruncuşorul Isus a venit în lume pentru toţi oamenii, pentru cei de acasă şi pentru cei de aici. Dumnezeu nu uită pe nimeni, el ne iubeşte la fel pe toţi. Ne-a îndemnat să avem multă încredere în ceea ce ne oferă Domnul.
Vizita s-a încheiat prin oferirea unui pachet pentru fiecare bolnav. Cu ajutorul ofertei credincioşilor din comunitate, vincenţienii s-au mobilizat şi au reuşit să facem 460 de pachete, pachete care au adus un strop de lumină în ochii bolnavilor.
Am plecat cu multă tristeţe în suflet, dar şi cu multă încredere că Dumnezeu este aproape de toţi oamenii. Bolnavii au rămas cu speranţa că nu-i vom uita şi că vom reveni ca să le aducem puţină iubire.
Mulţumim din inimă părintelui Galaţanu care a reuşit să facă posibilă această celebrare, Monseniorului Farcaş care a adus un strop de speranţă în inima bolnavilor, tinerilor care au ajutat la pachete şi nu în ultimul rând vincenţienilor care şi-au oferit din timpul lor pentru a fi aproape de aceste persoane aflate în suferinţă fizică şi sufletească.
Să trăim în speranţă, Dumnezeu ne iubeşte şi este aproape de noi.
Ana Doboş