Skip to content

Praznicul Copiilor în comunitatea “Sfânta Tereza a Pruncului Isus”

Articol vizualizat de 194 utilizatori.

Ziua de 17 noiembrie 2019 pentru comunitatea “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi a reprezentat o zi de comuniune şi de aducere aminte: Praznicul Copiilor. Acest eveniment, cu tradiţie în această comunitatea catolică ieşeană, este un timp în care copiii şi seniorii şi-au amintit cu drag de persoanele iubite care nu mai sunt printre noi.

Fiecare familie are persoane dragi plecate dintre noi. Stă în puterea noastră, a celor maturi, să fim exemple şi să-i învăţăm pe copii valorile creştine şi umane. Şi cum ar putea învăţa decât punând în practică, împreună cu familia şi comunitatea, aceste lucruri.

Duminică, 10 noiembrie 2019, preoţii au făcut anunţul în biserică oferind posibilitatea fiecăruia dintre noi de a ne aminti de cei dragi care au plecat la cele veşnice prin oferta în vederea organizării tradiţionalului «praznic al copiilor». Ce putem face pentru sufletele răposaţilor? Rugăciune şi milostenie! Zilele de pomenire colectivă sunt momente de vie şi profundă comuniune şi cu cei răposaţi. Ele sunt respectate şi cultivate pentru a întreţine vie amintirea celor plecaţi dintre noi.

Vincenţienii s-au mobilizat pentru colectă, iar credincioşii au donat, chiar peste aşteptări, sume de bani, timp şi dragoste pentru realizarea acestui act caritabil. Donaţiile făcute au scos în evidenţă bunătatea şi iubirea pe care fiecare dintre noi le avem.

După sfânta Liturghie copiii au coborât la subsolul bisericii, unde au fost aşteptaţi cu multă dragoste. Rugăciunea făcută de părintele paroh Petru Sescu i-a ajutat pe copii să conştientizeze că această masă este oferită pentru răposaţii familiilor din comunitatea noastră, că cei plecaţi nu trebuie uitaţi. Rugăciunile şi faptele noastre bunele aduc multă alinare Prin milostenie se mângâie sufletele celor adormiţi. “Mila curăţă toate păcatele!” (Tobia 12,9). Cu siguranţă trebuie să miluim pe cel care are nevoie de milostenie: pe înfometat, pe cel gol, pe cel însetat..

Mulţumim seniorilor din comunitate că au răspuns invitaţiei noastre de a participa la acest eveniment. Prezenţa lor la această masă a făcut ca aceşti copii să vadă o altă etapă a vieţii.

Îmi exprim respectul pentru părinţii copiilor care i-au însoţit la biserică, la acest eveniment şi care ne-au fost aproape.

Dragostea şi disponibilitatea oferite de membrii Asociaţiei “Sfântul Vincenţiu de Paul”, de ceilalţi credincioşi din comunitate şi de preoţii parohiei au făcut ca acest eveniment să fie primit de copii, părinţii lor şi seniori cu multă bucurie. Mulţumirii şi persoanelor de bine care ne-au oferit locaţia pentru a face sarmalele, ne-au oferit din timpul lor. A fost nevoie de acel “împreună” pentru a înmulţi bucuria.

Îl rugăm pe Domnul Isus Cristos să se îndure de răposaţii familiilor noastre şi să-i conducă în împărăţia luminii şi a păcii!

Gândul ca suntem trecători, gravat adânc în sufletul nostru, ne poate ajuta să devenim oameni mai buni.

Asociaţia “Sfântul Vincenţiu de Paul” –
Conferinţa “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” Iaşi

Apasati aici pentru albumul foto