Articol vizualizat de 337 utilizatori.
LA JUBILEUL TINERILOR DE LA ROMA
Experiența trăită la Roma cu greu o putem cuprinde în cuvinte. A fost mai mult decât o călătorie, mai mult decât un pelerinaj – a fost o adevărată întâlnire cu Dumnezeu, cu Biserica universală și cu frumusețea credinței trăite împreună.
Un moment de neuitat l-a constituit trecerea prin cele patru Porți Sfinte. La fiecare bazilică – Sfântul Petru, Sfântul Ioan din Lateran, Sfânta Maria cea Mare și Sfântul Paul din Afara Zidurilor – am simțit că inima mea pășește spre o nouă viață, spre o curățire interioară și spre o mai mare apropiere de Domnul. Era ca și cum fiecare trecere ar fi deschis nu doar o poartă de piatră, ci o poartă spre suflet, unde Dumnezeu așeza pacea și bucuria Sa.
Vizitând și alte biserici din Roma, am simțit parcă prezența vie a martirilor și a sfinților care au trăit și și-au dăruit viața acolo. În fața acestor mărturii, m-am întrebat cum pot și eu să răspund mai sincer chemării lui Cristos în viața mea.
Una dintre cele mai puternice experiențe a fost întâlnirea cu tinerii din întreaga lume. Limbile și culturile diferite s-au transformat într-un cor comun al credinței. Privindu-ne unii pe alții, am înțeles că Biserica este mult mai mare decât ceea ce vedem zi de zi acasă; este universală, vie, plină de speranță.
Dar deasupra tuturor momentelor rămâne amintirea întâlnirii cu Papa Leon al XIV-lea. Cuvintele lui, rostite cu blândețe și fermitate, au ajuns direct în inimile noastre. Ne-a chemat să fim tineri ai luminii, să trăim credința cu curaj și să fim semne de speranță în lumea de astăzi.
Apoi, în orele de adorație, în liniștea din fața lui Cristos prezent în Euharistie, am simțit că toate gândurile și neliniștile se topesc în tăcerea Sa. Acolo, Domnul nu cerea multe cuvinte, ci doar inima, disponibilă să fie ascultată și iubită.
Iar în momentele de comunicare și prietenie cu ceilalți tineri, am descoperit chipul lui Dumnezeu în bucuria lor, în întrebările și căutările fiecăruia. Era ca o comunitate vie, în care fiecare aducea darul său pentru a construi împreună un drum al credinței.
Întorcându-ne acasă, purtăm cu noi convingerea că Jubileul nu s-a încheiat odată cu zilele petrecute la Roma. El continuă în sufletul nostru, în dorința de a trăi credința mai profund, cu mai multă generozitate și cu mai multă deschidere către ceilalți. Roma ne-a dăruit un dar de neprețuit: certitudinea că Dumnezeu cheamă pe fiecare dintre noi să fie pelerin al speranței și martor al iubirii Sale.
MĂRTURII
A trăi Jubileul la Roma este o experiență care îți cuprinde inima și nu o mai eliberează. Este un caleidoscop de emoții în care sacrul cel mai profund se amestecă cu bucuria cea mai pură, creând o atmosferă unică.
Pelerinajul devine o călătorie de la una la alta dintre cele patru Porți Sfinte majore. Fiecare are un farmec distinct, dar fiecare oferă aceeași oportunitate profundă. Clipa trecerii prin oricare dintre ele – fie la Bazilica Sfântul Petru, Bazilica Sfântul Ioan din Lateran, Bazilica Santa Maria Maggiore sau Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor – rămâne de o intensitate incredibilă. Este un act simplu, și totuși de o putere imensă. Pasul înainte prin oricare dintre aceste porți este un gest simbolic cu rezonanțe concrete, o senzație puternică că lași în urmă tot ce este superficial. Este un moment de liniște interioară absolută în mijlocul unei mulțimi imense, o scurtă și profundă revelație spirituală care te transformă.
Imediat ce ieși din oricare dintre aceste locații sfinte, energia explodează. Piața San Pietro sau Piața San Giovanni se transformă într-o scenă globală spontană. Grupuri de tineri din fiecare colț al lumii, tocmai după ce și-au împlinit pelerinajul, încep să cânte, iar vocile lor se ridică și se contopesc, formând un singur și puternic imn al bucuriei. Apoi apar primele ritmuri, se aud bătăi din picioare și izbucnesc dansurile. Nu este o petrecere obișnuită; este sărbătoarea unei unități redescoperite. A vedea culturi atât de diferite, unite de aceeași experiență, dansând împreună, râzând și îmbrățișându-se, este dovada cea mai tangibilă că faci parte din ceva mai mare și frumos.
Această bucurie contagioasă nu cunoaște granițe. Urci într-un autobuz care leagă aceste locuri sfinte, iar un grup de pellegrini, cu o chitară, umple întregul autobuz cu o melodie pe care toți o recunosc. În câteva secunde, de la străini, devenim un cor călător, uniți pentru câteva stații doar de un zâmbet și un cântec. Aceasta devine coloana sonoră perfectă a acestor zile, un imn continuu care transformă orice deplasare între porți într-un moment de comuniune.
Jubileul este, în esență, tocmai asta: o îmbrățișare care unește respectul profund pentru aceste momente sacre la cele patru porți cu bucuria spontană a unei singure, mari familii. Îți reamintește că spiritualitatea poate avea atât fața liniștită a reculegerii în fața porții, cât și fața radiantă a unui dans împărtășit după ce ai trecut prin ea. Îți hrănește sufletul și îți încălzește inima, arătându-ți că adevărata bucurie este, la urma urmei, o rugăciune universală. (Mihoc Marissa-Nadia)
Participarea la Jubileul Tinerilor 2025 de la Roma a fost una dintre cele mai profunde experiențe spirituale din viața mea. Am fost acolo împreună cu mii de tineri din toată lumea și, deși veneam din culturi și limbi diferite, ne unea același ideal: credința și dorința de a trăi cu speranță.
Momentul care m-a marcat cel mai mult a fost Veghea de rugăciune de la Tor Vergata. Să stai sub cerul liber, alături de peste un milion de tineri, în tăcere, în rugăciune, în lumină – a fost pur și simplu copleșitor.
Discursurile Papei Leon al XIV-lea au fost pline de putere. Au fost o încurajare să nu renunț la idealuri și să nu las frica sau rutina să mă stingă.
Deși a fost foarte obositor – am mers pe jos zeci de kilometri prin Roma, am dormit pe jos, am stat ore în soare – a meritat totul.
M-am întors acasă cu o inimă mai largă, cu mai multă încredere în mine și în ceilalți. Nu a fost doar o călătorie fizică, ci un pelerinaj interior, o reconectare cu ceea ce contează cu adevărat. (Tiba Ilinca)
Pelerinajul nostru de la Roma este o sursa de amintiri minunate. În primul rând am avut prilejul să vizitam câteva biserici și monumente de-a dreptul sacre, cum ar fi cele patru Bazilici Majore sau Scara lui Isus, pe lângă multe alte obiective pline de însemnătate istorica pentru Biserica Catolica. Văzând și aflând despre aceste locuri sfinte, am reușit să creștem în credință. Totodată, Sfintele Liturghii la care am participat împreuna cu marea de tineri prezenți la Jubileu ne vor rămâne mult timp în suflet. Au reprezentat momente cu adevărat unice, mai ales pentru că atunci am avut prilejul să îl întâlnim și pe Sfântul Părinte. Toate zilele petrecute la Roma au fost pline de activități frumoase, petrecute alături de oameni speciali. Orașul ne-a fermecat prin atmosfera lui specifică, cu arhitectura impresionantă și mâncarea delicioasa, desigur. Îi mulțumim părintelui Paul pentru că ne-a călăuzit în această aventură și le suntem recunoscători binefăcătorilor noștri pentru că au făcut posibilă aceasta ieșire. Domnul sa îi binecuvânteze! (Mîrț Alexandru)
Pentru mine, Jubileul Tinerilor de la Roma a fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată. De la primele momente, când am pășit în orașul plin de pelerini veniți din toate colțurile lumii, am simțit că fac parte dintr-un grup impresionant.
Cel mai emoționant moment pentru mine a fost veghea de la Tor Vergata, unde am stat împreună cu sute de mii de tineri sub cerul liber. Cuvintele Papei mi-au rămas în minte și mă vor ghida în viața, fiind foarte semnificative pentru mine. (Zapodeanu Amalia)
Participarea la Jubileul Tinerilor de la Roma a fost pentru mine o experiență plină de emoție și bucurie. Am simțit că nu sunt singur, ci parte dintr-o mare familie a credinței, unită prin speranță și rugăciune. Cel mai puternic moment a fost întâlnirea cu Sfântul Părinte, care prin cuvintele sale mi-a dat curaj și lumină pentru viitor. M-am întors acasă cu sufletul plin de pace și cu dorința de a trăi credința mai frumos. (Husaru Iustin-Maximilian)
Acest pelerinaj pentru mine a fost o binecuvântare deoarece mi-a dat oportunitatea de a cunoaște locuri noi și de a fi mai aproape de Dumnezeu. Locurile sfinte pe care le-am vizitat, dar și întâlnirea cu Papa Leon al XIV-lea vor rămâne mereu amintiri pe care să le pot împărtăși mai departe. Mulțumesc tuturor binefăcătorilor care au contribuit la acest pelerinaj și au dorit să avem parte de zile cât mai frumoase în Roma. (Hușanu Luiza-Emanuela)
Experiența trăită de mine la Roma la Jubileu este unica și profundă. Nu m-am simțiți niciodată atât de aproape de Dumnezeu. Este un sentiment pe care nu îl prea pot descrie; este diferit pentru fiecare. Sunt foarte recunoscătoare că am putut trece prin cele 4 porți sfinte, care sunt deschise doar cu ocazia Jubileului. Le mulțumesc celor care au fost alături de mine pentru a mă ajuta să particip la un astfel de eveniment minunat! (Vîrgă Ștefania-Iuliana)
Participarea la Jubileul Speranței de la Roma a fost pentru mine o experiență de o deosebită profunzime spirituală, o sărbătoare a unității catolicilor veniți din toate colțurile lumii. Atmosfera de rugăciune și solemnitatea celebrărilor au lăsat o amprentă puternică în sufletul meu.
Cel mai înălțător moment a fost întâlnirea cu Papa, a cărui prezență simplă și luminoasă, însoțită de cuvinte pline de speranță, mi-a trezit dorința de a trăi credința cu mai multă autenticitate și dăruire.
Acest Jubileu va rămâne pentru mine un reper spiritual, o amintire vie care mă însoțește ca izvor de inspirație și întărire în credință. (Caracuș Oana-Maria)