Articol vizualizat de 264 utilizatori.
La începutul timpului sfânt al Adventului, în perioada 6–7 decembrie, membrii Mișcării Familiile de Nazaret din parohia noastră au avut bucuria de a participa la o reculegere spirituală, prin care au încercat să se pregătească mai bine sufletește pentru sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos. Reculegerea s-a desfășurat la Centrul Surorilor Divinei Providențe din Iași, unde am fost primiți cu multă amabilitate de surorile care slujesc în acest minunat lăcaș.
Tematica celor două zile de reculegere, sub îndrumarea și cu sprijinul spiritual oferit din toată inima de către părintele profesor Iacob Iosif, a avut ca teme „Milostivirea și iertarea în trăirea jubileului speranței” și „Misiunea creștinului”.
Zilele de reculegere au început cu momente de rugăciune, urmate de momente de aprofundare a adevărului pe care Isus Cristos ni-l dezvăluie în Cuvântul Său; prin conferințele sale părintele Iacob Iosif, ne-a ajutat să aprofundăm mai bine tematicile propuse.
În prima zi a reculegerii, prima conferință susținută de părintele Iacob Iosif a așezat temelia întregului parcurs spiritual, pornind de la textul din Scrisoarea Sfântului Paul către Romani (5, 1–2). Prin acest fragment, apostolul amintește comunității din Roma marele dar primit prin credință: chemarea de a fi martori ai unei speranțe care nu înșală. Această speranță devine punctul de plecare al unei vieți creștine autentice, trăite nu la nivel declarativ, ci în profunzimea relației personale cu Dumnezeu.
În continuarea acestei prime conferințe, reflecția a fost luminată de exemplul Sfintei Ecaterina din Siena, care, prin retragerea sa timp de trei ani într-o chilie, ne oferă o mărturie concretă a importanței reculegerii și a interiorizării ca spațiu privilegiat al întâlnirii cu Domnul. Prin acest exemplu, a fost subliniată necesitatea unor momente de reculegere spirituală, menite să consolideze legătura noastră cu Dumnezeu și să hrănească credința, mai ales într-o lume marcată de agitație și superficialitate. Astfel, a fost evidențiată valoarea timpului de așteptare și pregătire, specific Adventului, ca timp al reînnoirii emoției unei vieți profund creștine, trăite în prezența lui Dumnezeu. Această trăire nu urmează logica acestei lumi sau modul în care societatea contemporană își construiește sărbătorile, ci se exprimă prin a fi călăuză, lumină și sprijin, în special în momentele întunecate ale călătoriei pământești a omului. Un asemenea parcurs presupune curajul de a renunța la imaginea unui Dumnezeu modelat după așteptările noastre și deschiderea către un Dumnezeu care însoțește, chiar dacă prezența Lui nu aduce imediat schimbarea dorită.
Din această perspectivă, Crăciunul se revelează ca o reîntâlnire autentică cu Dumnezeul adevărat, dincolo de tradiții, chiar și de cele religioase. Fiecare moment al vieții devine astfel o ocazie de a trăi Crăciunul ca prezență vie a lui Dumnezeu în mijlocul nostru, o prezență care redă bucuria și fericirea creștinilor, chemați să-și trăiască pe deplin statutul de fii ai lui Dumnezeu – fii și fericiți.
A doua zi a reculegerii a aprofundat în mod concret această redescoperire a identității de fii ai lui Dumnezeu – fii chemați la bucurie și fericire autentică. Pornind de la această temă, „Dumnezeu – fii și fericiți”, părintele Iacob Iosif a evidențiat faptul că bucuria trăită din conștiința acestei filiații divine nu se închide în interiorul persoanei, ci se transformă în mod firesc în misiune.
Această perspectivă a fost dezvoltată în cadrul conferinței susținute în cea de-a doua zi, intitulată „Misiunea creștinului – vai mie dacă nu vestesc Evanghelia”, în care s-a subliniat că doar un creștin care se știe fiu al lui Dumnezeu și trăiește acest statut cu convingere și bucurie, poate deveni un adevărat misionar. Numai un om fericit interior poate împărtăși bogăția primită, făcând ca realitatea vieții trăite să fie mai puternică decât lumea ideilor, așa cum afirma Papa Francisc.
În acest context, a fost subliniat faptul că viața de credință nu pornește din ceea ce ar trebui să devenim prin eforturi proprii, ci din ceea ce suntem deja prin darul lui Dumnezeu. Atunci când îi facem loc în toate dimensiunile vieții noastre, Dumnezeu le pătrunde și le transformă din interior. A trăi misiunea de a fi purtători de Cristos nu înseamnă a forța schimbarea situațiilor sau a realității, ci a permite prezenței lui Dumnezeu să fie vie și lucrătoare în toate, așa cum sunt ele. În această lumină, chiar și întunericul poate deveni lumină, după cum ne amintește Psalmul 139.
În aceste zile ne-am amintit faptul că Avram este, prin excelență, martorul care se lasă condus doar de „cuvântul” care i-a fost adresat. În misiunea creștină, mărturia este cea care transformă inimile. Spovada făcută cu regularitate nu este altceva decât o invitație adresată lui Dumnezeu de a intra cu delicatețe în spațiile vieții noastre, pentru a aduce lumină. Astfel, învierea se realizează constant în viața fiecăruia. Este o înviere care, asemenea celei a lui Isus Cristos, provoacă și transformă. Ea aduce lumină și viață acolo unde erau moarte și întuneric. Aceasta este Evanghelia fericirii pe care o primim și o transmitem mai departe. Ea ne eliberează de riscul unei trăiri superficiale a credinței, redusă la forme exterioare. Tradiția nu mai este un statut privilegiat, ci întâlnirea vie și surprinzătoare cu Cristos, izvor de bucurie adevărată.
În aceste zile nu au lipsit momentele de împărtășire între membrii grupului, centrate pe realitățile personale ale fiecăruia: situațiile și experiențele din viața noastră prin care Dumnezeu ne vorbește, lucrurile inutile, așteptările sau împrejurările care ne debusolează, ceea ce ne aduce cu adevărat fericirea și întrebarea dacă suntem sau nu fii ai lui Dumnezeu și din ce motive. De asemenea, ne-am întrebat: ce fel de creștin sunt eu astăzi și cum aș putea, în Biserică, în familie, la muncă și în societate, să fiu un purtător cât mai autentic al lui Dumnezeu?
Nu a fost lipsită de importanță nici hrana trupului, care ne-a oferit prilejul unor frumoase momente de comuniune și dialog, în jurul unui prânz delicios, pregătit cu multă atenție și dăruire de surori.
După-amiaza ne-a oferit numeroase momente de apropiere de Isus și de relaționare cu El: Adorație Euharistică, discuții personale cu părintele Iosif, atât de benefice pe drumul spiritual, Sfântul Rozariu și cântări în cinstea Maicii Preasfinte, precum și Lectio Divina, prin care am putut aprofunda iubirea lui Isus, revelată în Cuvântul Său, dătător de viață și har.
Gândul nostru de recunoștință se îndreaptă către părintele paroh, Mons. Benone Farcaș, directorul spiritual al MFN, care ne-a susținut în organizarea acestei reculegeri, precum și în pregătirea și susținerea tematicilor întâlnirilor, către părintele Iacob Iosif, care ne-a însoțit pe tot parcursul celor două zile de reculegere, dar și către surorile de la Casa Providenței, pentru tot ceea ce ne-au oferit.
Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru aceste zile pline de lumină și har, trăite în comuniune cu membrii acestui grup stăruitor în rugăciune. Domnul să ne binecuvânteze și să ne însoțească pe drumul către Paradis!
Mișcarea ”Familiile de Nazaret” Iași
Parohia ”Sf. Tereza a Pruncului Isus” Iași