Cu multă bucurie, am pășit în cea de-a doua zi a Sfintelor Misiuni. Sfânta Liturghie a avut astăzi ca celebrant principal pe pr. dr. Iosif Iacob, care în urmă cu ceva timp a fost vicar în parohia noastră. Într-o biserică parcă mai vie ca de obicei, întreaga comunitate s-a adunat […]
Articole
Astăzi, 26 Februarie 2012, Biserica Sfânta Tereza a Pruncului Isus, după exact opt ani, și-a deschis din nou larg porțile pentru a primi în dar, acest timp de har al sfintelor Misiuni. Sfânta Liturghie, a fost celebrată de părintele Egidiu Condac fost vicar al parohiei noastre. Pr. predicator Pr. Cristinel […]
Duminică, 29 ianuarie 2012, în biserica „Sf. Tereza a Pruncului Isus” din Iași, la sfânta Liturghie de la ora 17, a avut loc lansarea Pentateuhului (primele cinci cărți ale Sfintei Scripturi), la care au participat pr. Ștefan Lupu, director al editurii Sapientia, pr. Alois Bulai și pr. Eduard Pătrașcu, traducătorii […]
Parohia “Sfânta Tereza” din Iaşi a găzduit cea de-a treia zi de rugăciune pentru unitatea creştinilor, vineri, 20 ianuarie 2012. Celebrarea ecumenică, prezidată de PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, a avut loc în biserica parohială, la ora 17.00. La această celebrare au participat preoţii din cadrul parohiei, precum […]
În sărbătoarea Sf. Familii care a avut loc, Vineri 30 Decembrie 2011, în Parohia noastră la Sf. Liturghie de la ora 18.00 mai multe familii au fost prezente în aceasta zi specială, care a fost animată de membrii ”Mișcării Familiile de Nazaret”, împreună cu surorile din Congregația ”Maria Bambina”. La […]
În Parohia noastră, marți, 27 decembrie 2011, la ora 13.30, în sala copiilor de la subsolul bisericii, s-a desfășurat finala concursului pentru copii ”Vocea Parohiei”. În Timpul Adventului din anul 2011, în Parohia noastră, la propunerea părintelui vicar Marcelin Blaj, responsabil cu pastorația copiilor din parohie, s-a organizat concursul muzical […]