Skip to content

A şaptea zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor

Articol vizualizat de 172 utilizatori.

“Ca toţi să fie una”. Această chemare şi dorinţă a lui Isus i-a provocat la rugăciune pe toţi cei prezenţi la celebrarea care a avut loc în Biserica “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iaşi luni, 24 ianuarie 2022. Ora de rugăciune a fost prezidată de PS Iosif Păuleţ, fiind înconjurat la altar de către Mons. Benone Farcaş, parohul comunităţii, părintele Adrian Blăjuţă, părintele Petrişor Vasile şi de părinţii vicari, Valerică Ciobanu şi Andrei Gherghel. Lor li s-au unit în cânt şi rugăciune credincioşii comunităţi, credincioşi şi persoane consacrate din alte comunităţi, precum şi câţiva creştini din Biserica soră Ortodoxă, care au venit plini de speranţă la această oră de rugăciune.

Cântecul de la intrare “Veniţi, fraţi creştini” le-a dăruit tuturor, încă de la începutul celebrării, speranţa că putem fi uniţi cu toţii sub acelaşi cap, şi anume Isus Cristos. Conştienţi că păcatele noastre de învrăjbire, neunire şi ignoranţă sunt dese, în cadrul actului penitenţial fiecare i-a cerut iertare lui Dumnezeu, mulţumindu-i în acelaşi timp pentru că, în ciuda acestor greşeli ale noastre, el ne susţine mereu şi nu încetează niciodată să ne numească copiii săi.

În predica sa, Mons. Benone Farcaş, parohul comunităţii noastre, a menţionat că, deşi rădăcinile istorice ale Octavei Mondiale De Rugăciune Pentru Unitatea Creştinilor se regăsesc în prima decadă a secolului trecut, celebrarea ei în forma actuală datează din anii ’60 şi este un rezultat al Conciliului Vatican II, care în Constituţia dogmatică Lumen gentium afirmă că “Biserica este în Cristos ca un sacrament, adică semn şi instrument al unirii intime cu Dumnezeu şi al unităţii întregului neam omenesc.” Aşadar, este datoria Bisericii, a întregului popor al lui Dumnezeu, datoria fiecărui creştin să arate că într-o vreme în care societăţi şi popoare sunt divizate de ură şi suspiciune, de amintirea unor evenimente istorice dureroase, reconcilierea este posibilă. Astfel ei devin “semn şi instrument… al unităţii întregului neam omenesc”.

După omilie a urmat mărturisirea Crezului, rugăciunea universală, stropirea cu apă sfinţită şi recitarea rugăciunii “Tatăl nostru”. În cele din urmă toţi şi-au oferit simbolic semnul iubirii frăţeşti, printr-o plecăciune a capului, după care au cântat, în semn de mulţumire şi de iubire frăţească, “Ce bine e când fraţii”.

Toţi cei prezenţi la această celebrare ecumenică au plecat la casele lor edificaţi de minunăţiile pe care le-ar putea avea împreună, dacă ar fi capabili să renunţe la ei înşişi, pentru cei de lângă ei, iar în felul acesta să ducă la bun sfârşit testamentul lăsat de Isus, “ca toţi să fie una”.

Pr. Valerică Ciobanu

Apasati aici pentru albumul foto