,,Dumnezeu scrie sufletului meu”

A fost tema reculegerii organizată de  Mișcarea ,,Familia din Nazaret” în perioada 25-27 iulie,  care a avut loc la Institutul  Teologic Romano-Catolic  Sfântul Iosif din Iași.

Credincioșii din parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus și din alte comunități din Iași, care au fost prezenți la acest timp de rugăciune și har au avut ca invitat special pe pr. Nicu – Daniel Butacu susținut îndeaproape de pr. Marius Ilieș și de pr. Romică Sociu.

Fiecare zi de reculegere a început cu o meditație și rugăciunea Laudelor, urmată de conferința prezentată de părintele , Sfântul Rozariu, Sfânta Liturghie, împărtășirile din cadrul grupului de mărturii, adorația Euharistică cu expunerea Sf. Sacrament, rugăciunea Coronița  Divinei Îndurări, colocviu spiritual oferit tuturor celor prezenți, Lecțio Divina , și s-a încheiat cu rugăciunea Vesperelor.

Meditația din prima zi ne-a ajutat să înțelegem că Dumnezeu comunică cu noi în permanență, dacă suntem atenți și deschiși vom înțelege ceea ce El ne transmite.   Conferința ,, Dumnezeu comunică lui Anton Durcovici planul său”, prezentată de părintele Daniel Butacu ne-a făcut să înțelegem prietenia episcopului Anton cu Isus. Această prietenie a început din copilărie, a continuat și s-a întărit în momentul când a fost sfințit episcop. Sfânta Euharistie a reprezentat pentru Anton Durcovici legătura de prietenie cu Isus. Parabola talanților (Mt 25,14-30) prezentată la Lecțio Divina, ne-a prezentat modul cum ar trebui să se pregătească omul pentru a intra în bucuria stăpânului său. Episcopul Anton a primit talanții de la Dumnezeu și i-a folosit fără a se gândi la răutatea societății, a trăit credința fără frică.

A doua zi a continuat cu meditarea cuvântului Domnului prin meditația: ,,Cum este înăbușit cuvântul Domnului…” . Această meditație ne-a convins că numai prin rugăciune multă, smerenie și umilință vom reuși să nu ucidem, în noi, Cuvântul Domnului. ,,Ce face Domnul cu omul Anton Durcovici” a fost conferința prezentată în cea de a doua zi. Isus a venit pe pământ să slujească așa și Fer. Ep. Anton Durcovici a slujit poporul  care i-a fost încredințat de Domnul, a acceptat voința lui Dumnezeu și a murit pentru credința sa.

Parabola lucrătorilor în vie (Mt 20,1-16) prezentată la Lecțio Divina ne-a făcut să înțelegem că și noi primim cuvântul lui Dumnezeu și  suntem trimiși în vie să lucrăm. Plecând de la această parabolă am văzut cum episcopul Anton Durcovici a fost trimis în via Domnului, i-a fost prezentată situația politică din Moldova, el a acceptat să meargă și să lucreze acolo unde este trimis de Domnul.

În ultima zi de reculegere am aprofundat ,,Testamentul spiritual al fer. Ep. Anton Durcovici”. Dumnezeu vorbește inimilor noastre prin fericitul Anton, toate îndemnurile adresate creștinilor laici în timpul vizitelor pastorale sunt viabile și astăzi: formarea și  păstrarea credinței creștine, rugăciunea să fie făcută cât mai bine, să ne rugăm neîncetat mai ales pentru cei  care nu se roagă.  În rugăciunile noastre să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru toate bunurile primite și să-I cerem iertare pentru greșelile făcute.

Filmul Padre Pio ne-a ajutat să aprofundăm tot ceea ce Dumnezeu ne-a oferit în aceste zile de rugăciune și comuniune fraternă.

Mulțumim conducerii Institutul  Teologic Romano-Catolic  Sfântul Iosif din Iași pentru că ne-a primit să petrecem acest timp de reculegere în acest loc minunat.

 

Ana Doboș