Administrarea sacramentului Mirului în parohia “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași

“Duhule Sfânt, izvorul iubirii / Vino la noi, să trăim iubirea ta”. Acestea au fost versurile cu care mulțimea de credincioși adunată în parohia “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Iași i-a întâmpinat pe PS Petru Gherghel și pe ceilalți preoți concelebranți în ziua de duminică, 8 iunie 2014, la liturghia de la ora 11, cu ocazia administrării sacramentului Mirului celor 108 candidați.

Pregătiți temeinic de preoții din parohie cu multe luni înaintea acestui mare eveniment, îmbrăcați ca de sărbătoare și cu sufletele purificate de harul Sfintei Spovezi ce a avut loc, pentru unii dintre ei, în ziua precedentă, candidații și-au ocupat în liniște locul în bănci, alături de nașii lor și au așteptat plini de emoție primele cuvinte ale episcopului Petru Gherghel. Biserica a fost și ea aranjată cum se cuvine, astfel încât, în zilele din urmă, au fost agățate de tavan sute de limbi roșii de foc din hârtie colorată, alături de un imens porumbel alb, asemenea celui de la Botezul Mântuitorului, care a vegheat de sus întreaga celebrare.

Cu ocazia acestei vizite a Preasfințitului în parohia noastră, candidații au pregătit și un mesaj de bun venit, care a fost rostit de unul dintre ei la începutul liturghiei:

Bine-aţi venit la noi Excelenţă

Cu darurile Duhului Sfânt,

108 soldaţi sub cruce,

Vor să depună al lor jurământ.

O parte din daruri le-am simţit

La orele de pregătire:

Înţelepciunea, Ştiinţa, Sfatul

Ne-au însoţit cu iubire.

La Liturghie să îl invocaţi

Şi pe episcopul Durcovici – martir,

Rugaţi-l să ne dea ca armă Tăria

Sub forma unui trandafir.

Darurile Duhului, ce le oferiţi,

Ne vor însoţi pe-a vieţii cale,

De aceea vă rugăm, episcop drag,

Daţi-le în ploi de petale.

                Vizibil emoționat auzind aceste frumoase cuvinte, Preasfințitul a înclinat din cap în semn de mulțumire și, conștient de însemnătatea evenimentului, a replicat cu o voce profundă: “Este, într-adevăr, un moment de mare bucurie. Dar nu am venit aici doar să îl primim pe un episcop, ci pe Însuși Duhul Sfânt, care vine asupra noastră cu darurile sale”.

În continuare, pr. Daniel Iacobuț, profesor la Institutul Teologic din Iași, a citit Evanghelia zilei, iar pr. Iosif Dorcu, parohul Catedralei “Adormirea Maicii Domnului”, a rostit câteva cuvinte pline de înțelepciune pentru această minunată sărbătoare: “Voi, care ați fost deja botezați, veți fi însemnați cu pecetea Duhului Sfânt!”, au pornit cuvintele de la altar, „Fiți, așadar, mădulare vii ale Bisericii!”.

Apoi, venind timpul predicii și dorind să fie cât mai aproape de sufletele în care va aduce, în curând, darurile Duhului Sfânt, PS Petru Gherghel a coborât în fața altarului și i-a chemat pe șapte dintre candidați, trei băieți și patru fete, să vină lângă el pentru a-l ajuta pe parcursul cuvântării, răspunzând la câteva întrebări importante legate de a Treia Persoană a Sfintei Treimi și, în special, de sacramentul Mirului. I-a întrebat pe cei șapte care sunt darurile Duhului Sfânt, a repetat împreună cu ei și cu ceilalți candidați definiția Mirului, iar apoi a cerut să afle de la fiecare care este darul lor preferat. “Înțelepciunea!”, a răspuns una din fete, “pentru că ne ajută în viață”. “Tăria!”, a răspuns cealaltă. “Sfatul”, a continuat unul dintre băieți. În cele din urmă, aflând de la fiecare ceea ce dorea, Preasfințitul a decis că este timpul să le ofere câteva îndemnuri importante candidaților din acest an și de aceea a rostit următoarele cuvinte: “Momentul Rusaliilor este cel pe care Isus l-a câștigat prin moartea și Învierea Sa. Ne-a câștigat nouă tuturor dreptul de a-L primi pe Duhul Sfânt. Azi, aici, are loc o nouă zi de Rusalii, o nouă întâlnire cu Duhul Sfânt după 2000 de ani. El rămâne întotdeauna un dar pentru cei care Îl urmează pe Cristos”. Și în continuare, făcând referire la recenta beatificare a episcopului Anton Durcovici, a adăugat: “Acest fiu al Bisericii a știut să îmbine toate darurile Duhului Sfânt, făcându-i pe toți să fie curajoși, evlavioși, cu frică de Dumnezeu. A fost un model pentru toți cei care au menirea de a răspândi Evanghelia în lume. Tăria a fost cea care l-a ajutat să reziste atacurilor și să sufere martiriul. Priviți la lumânarea pe care o țineți în mână; ea reprezintă credința care s-a aprins la Sfântul Botez și pe care voi trebuie să o dați mai departe, la fel cum a făcut și episcopul martir Anton Durcovici”.

În cele ce au urmat s-a început ritualul administrării Mirului, Preasfințitul împărțind lumina unei lumânări la cei șapte copii adunați în jurul lui, care, apoi, au dat-o mai departe și celorlalți candidați. Astfel, cu lumânările aprinse în mână și împreună cu o mulțime impresionantă de credincioși, aceștia și-au reînnoit făgăduințele de la Botez și Preasfințitul, împreună cu ceilalți preoți au întins mâinile invocând coborârea Duhului Sfânt. Candidații au venit, apoi, rând pe rând, în față, însoțiți de nași, iar, la întoarcere, surorile din parohie îi așteptau pe fiecare cu câte o eșarfă roșie și o amintire de la acest minunat eveniment.

La Rugăciunea Credincioșilor, candidații s-au rugat pentru preoți, pentru pace, dar și pentru cei triști și asupriți, în timp ce la Ofertoriu au adus diferite daruri ce au transmis din plin mesajul sărbătorii: o lumânare, un potir, o Biblie, cărticele de rugăciuni și un buchet de flori.

La sfârșitul Liturghiei, după citirea anunțurilor pentru viitoarea săptămână, părintele paroh Petru Sescu a adus mulțumiri tuturor celor 108 candidați care s-au prezentat în această frumoasă zi cu sufletul deschis pentru primirea Mirului, familiilor lor, surorilor, cateheților și, în mod special, Preasfințitului Petru Gherghel, care la 1 mai a început al 25-lea an de episcopat și, la sfârșitul lunii, va începe al 50-lea an de preoție și al 75-lea an de viață. Cu ocazia acestei minunate vizite în parohia noastră, episcopului de Iași i s-a cântat din suflet un călduros „La mulți ani!”, nu înainte ca unul dintre candidați să rostească următoarea poezie:

 Învăluiţi de-a Duhului lumină

Noi încercăm, prin simplele cuvinte,

Să-l lăudăm pe Tatăl şi pe Fiul,

Să-ţi mulţumim, o, Duhule Preasfinte.

Vă mulţumim iubit episcop,

Ce-i sunteţi Domnului ambasador,

Pentru că darurile primite

Vor face mai rodnic al vieţii ogor.

Sunteţi un vrednic şi brav urmaş

Al Fericitului episcop martir,

Prin mâinile excelenței voastre,

Am primit preaprețiosul Mir.

Episcop drag, prin mâinile impuse,

Azi aţi mai creat un regiment

Cu suflete curate, ce sub cruce

Vor spune Domnului mereu: PREZENT!

Fericitul martir vă fie alături

Şi să vă ferească de chinuri şi duşmani;

Noi vă urăm belșug de haruri

Şi vă cântăm din inimi: “La mulţi ani!”

                Iar PS Petru Gherghel a încheiat astfel Sfânta Liturghie și administrarea sacramentului Mirului în parohia noastră: „Dragi tineri, ați primit atâtea daruri și binecuvântări. M-am bucurat să aflu la începutul Liturghiei că voi constituiți o armată, armata lui Dumnezeu și că veți purta în lume, însemnați cu pecetea Duhului Sfânt, faptele minunate ale Domnului. Voi toți sunteți acum apostoli”.

 

 

Diana Fârte