Vizita părintelui Isidor Iacovici în parohia noastră

În frumoasa zi de 11 mai, “Duminica Bunului Păstor”, la liturghia de la ora 11, credincioșii parohiei noastre au fost deosebit de fericiți când l-au văzut celebrând la altar, alături de părintele Sescu, pe părintele Isidor Iacovici, fost paroh al comunității noastre între anii 1999 și 2004. Părintele Isidor a fost declarat în anul 2004 responsabil cu pastorația românilor catolici din Italia, însă, în ciuda distanței, nu și-a uitat turma pe care a păstorit-o timp de cinci ani și de-a lungul anilor a căutat să ajute, în diferite moduri, comunitatea noastră. Întors în țară cu ocazia numirii ca „fericit” a episcopului martir Anton Durcovici, a cărui clauză de beatificare a susținut-o la Roma, părintele Isidor a dorit să revină în parohia pe care a iubit-o și o iubește nespus de mult și a lansat din nou, pentru al doilea an consecutiv, un CD cu cântece religioase, interpretate chiar de Sfinția Lui. Ca de obicei, banii strânși din achiziționarea CD-urilor vor fi îndreptate către copiii din Kenya.

Astfel, începând cu emoție Sfânta Liturghie, părintele Isidor a arătat, atât prin gesturi, cât și prin cuvinte, iubirea și devotamentul unui adevărat păstor, care “își dă și viața pentru oile sale”, așa cum este scris în Evanghelia după Sfântul Ioan. În predica pe care a susținut-o în fața întregii comunități, părintele Isidor a explicat că între naștere și moarte avem de parcurs un drum și că pe acest drum nu mergem la întâmplare, ci cu speranța unei vieți noi, cu gândul la Raiul cel veșnic. Este un drum care ne face să ne gândim și la ceea ce se întâmplă în jurul nostru: la oamenii pe care îi întâlnim, la binele pe care îl putem face, la tot ceea ce ne-ar putea ajuta să evoluăm din punct de vedere spiritual. “Acesta este contrarul ateilor, care nu cred în Dumnezeu sau în viața veșnică”, a spus părintele, “cei care au privirea mereu îndreptată spre sine, spre lucrurile materiale, spre cele trecătoare. Și, de îndată ce acest univers al lor se năruie, nu mai găsesc nicio speranță, nicio cale de întoarcere. De aceea întâlnim atât de mulți sinucigași, atâția oameni care își spun că nu mai au pentru ce să trăiască”.

Dar, mai ales, pentru a descrie mai bine acest drum al vieții, părintele a subliniat importanța unui conducător, a unui păstor care să își conducă oile pe calea cea bună. Astfel, a făcut portretul Sfântului Părinte Papa, care trebuie să fie un model de credință și de speranță în Dumnezeu, făcând referire, în particular, la gestul recent al Papei Francisc, care, la o slujbă din timpul Postului Mare, cu toate camerele ațintite spre el, a mers să se spovedească la un preot obișnuit, înainte de a primi el însuși credincioși la spovadă. „A fost un adevărat exemplu de umilință și de curaj”, a spus părintele Isidor. Și a adăugat: “Iată păstorul cel bun!”.

La sfârșitul liturghiei, părintele paroh Petru Sescu i-a mulțumit din suflet părintelui Isidor pentru această vizită importantă și pentru iubirea lui față de noi toți, anunțându-i cu bucurie pe credincioși că în această zi părintele Iacovici a aniversat treizeci de ani de preoție. Această sărbătoare a coincis în mod neașteptat cu aniversarea organistului nostru, Ciprian Hușanu, care a împlinit, la rândul lui, treizeci de ani, dar nu de preoție, ci de viață, perioadă în care i-a încântat pe toți cu talentul, dedicarea și, mai ales, cu credința lui. De aceea, cu ocazia acestor două mari evenimente, din piepturile tuturor a răsunat un călduros “La mulți ani!”, iar, pe final, părintele Isidor i-a rugat pe cei prezenți în biserică să mai zăbovească puțin, pentru a interpreta câteva cântece înregistrate pe CD-ul lui de anul acesta. “Împreună-ți mâinile fierbinte”, spune unul din cântece pentru vremurile de suferință, „Roagă-te Stăpânului Ceresc”.

 

Diana Fârte