Predici Tematice Postul Mare (XII) – Moartea tragediei

Miercuri, 16 aprilie, în penultima sa predică tematică din timpul Postului Mare, părintele Claudiu Dumea a vorbit cu multă emoție despre întreaga piesă a condamnării lui Isus, de această dată din punctul de vedere al dramaturgului, persoana care își aranjează personajele și stabilește, pentru fiecare, câte un destin, mai mult sau mai puțin fericit. În ceea ce privește piesa de pe Calvar, ea poate fi divizată, ca orice text literar, în trei părți: introducerea – care începe în momentul când Isus S-a întrupat și se sfârșește în Săptămâna Sfântă, acțiunea – care se desfășoară din Miercurea Sfântă până în ziua de duminică și deznodământul – care a avut loc în duminica Învierii. Toate aceste părți contribuie în mod egal la transmiterea mesajului unui text, dar, cu toate acestea, una singură a reprezentat, în acest caz, obiectul celor mai mari controverse din lume: deznodământul. Iar aici apare întrebarea: a fost viața lui Isus o tragedie sau o dramă?

Conform spuselor părintelui Claudiu, în piesa tragică există mereu un învins, iar deznodământul este unul trist, și anume: moartea. În timp ce, în dramă, apare un erou, deznodământul este fericit, iar ultimul cuvânt nu îl are moartea, ci viața.

“În Antichitate”, a început să povestească părintele Claudiu, “s-au remarcat tragediile lui Sofocle, Eschil și Euripide, cei care au pus bazele acestui gen literar. Piesele lor erau inspirate din religie și erau jucate la diferite sărbători. Dar ceea ce făcea speciale aceste opere era faptul că eroii lor nu acționau liber, ci făceau mereu doar ceea ce le dicta destinul; erau mânați din spate de o forță inexorabilă, care îi conducea, în final, la moarte, la distrugere”. Așadar, în tragedii nu conta voința personajului, ci unica decizie a sorții, a destinului. Și părintele a continuat: „Un exemplu clasic este cel al lui Oedip, eroul tragediei lui Sofocle, căruia, la naștere, un oracol i-a prezis că își va ucide tatăl și se va căsători, în final, cu mama lui. Speriat de această profeție, Laios, tatăl lui, l-a încredințat unui slujitor, poruncindu-i să îl abandoneze cât mai departe. Dar slujitorul, făcându-i-se milă de copil, l-a încredințat altui rege, care l-a crescut și, astfel, Oedip a ajuns la vârsta maturității. Pornind într-o călătorie spre Delphi pentru a consulta oracolul, Oedip a întâlnit o caravană care venea din sens opus și, pentru că drumul era îngust și nici el, nici caravana nu voiau să se dea la o parte, a izbucnit o bătălie, în care el a ucis doi oameni. Unul dintre aceștia era însuși Laios, tatăl lui. Ajuns în regatul natal, Oedip a urcat pe tron și a devenit rege, căsătorindu-se cu mama lui și împreună au avut patru copii. Dar atunci când asupra cetății a izbucnit o molimă cumplită și Oedip a vrut să afle pricina mâniei zeilor, a descoperit că Laios era, de fapt, tatăl lui și că soția lui era însăși mama sa. Atunci, înnebunit de disperare, și-a scos ochii și a pornit alături de una din fiicele sale pe drumurile lumii, cerșind”. „Acesta este, deci, conținutul unei tragedii”, a spus părintele Claudiu, “un om condamnat să își împlinească destinul, care sfârșește, în mod inevitabil, cu suferința și moartea”.

Așadar, ce a fost, până la urmă, viața lui Isus? O tragedie? O dramă? Răspunsul a venit în cadrul predicii, tot din partea părintelui Claudiu: „Viața lui Isus, eroul de pe Calvar, a fost o cumplită dramă. El a murit, într-adevăr, pe Cruce, dar moartea Lui nu a fost dictată de un destin inexorabil, ci a fost aleasă în mod liber. «Nimeni nu-mi ia viața, ci Eu o dau de bunăvoie și Eu o iau înapoi», a spus Isus în Evanghelia după Sfântul Ioan. Iar ultimul cuvânt în viața Lui nu l-a avut moartea, ci Învierea. Tragedia a luat sfârșit odată cu creștinismul”.

În continuare, făcând referire la viața noastră de zi cu zi, părintele a explicat: “Ca și viața lui Isus, cea a ucenicului Său, omul de rând, este o dramă. Trecem, pe parcursul existenței noastre, prin atâtea boli, atâtea accidente…nu numai ale noastre, ci și ale celor apropiați nouă. Dacă nimeni nu ar avea de suferit, doar faptul că trebuie să murim este o dramă. Însă deznodământul vieții omului este, de fapt, învierea în Cristos, viața de veci. Cu toate acestea, viața creștinului poate fi transformată în tragedie, pentru că omul este înzestrat cu libertate de voință. Omul își face propriul destin”. Un exemplu concludent este cel al milioanelor de oameni care cad pradă viciilor alcoolului, tutunului, drogurilor de orice fel. Ei sunt cei care se condamnă singuri la moarte, făcându-și rău nu doar sieși, ci și celor din jurul lor.

“Să ne amintim de Iuda”, a spus părintele, “care s-a lăsat condus de lăcomia de bani și L-a vândut pe Isus. Evangheliștii spun că Iuda era hoț, fura de la mai mulți oameni. Putea foarte bine să fugă pur și simplu cu banii deja strânși, care însumau mai mult de treizeci de arginți. Dar Iuda a vrut mai mult: «Ce-mi dați ca să Îl dau pe mâna voastră?». Iar arhiereii, deși puteau foarte bine să Îl prindă pe Isus și singuri, au acceptat serviciile acestui om care se oferea de bunăvoie să Îl aducă în mâinile lor. La Cina cea de Taină, Isus a împărțit cu Iuda pâinea, i-a atins blidul…acestea au fost ultimele gesturi făcute în încercarea de a-l converti. Dar Iuda nu a răspuns la iubirea lui Cristos, ci, dimpotrivă, s-a împietrit. Și care a fost sfârșitul lui? S-a dus și s-a spânzurat de un copac”.

Așadar, unde ne aflăm noi? Spre ce deznodământ se îndreaptă viața noastră? Spre unul tragic? Spre înviere? Iată ce ne spune Dumnezeu în Eclesiast: “Eu pun înaintea ta apa și focul și la oricare vei vrea, vei întinde mâna”. Ce vom alege? “Să ne gândim că Sfânta Liturghie este o prelungire a Cinei cele de Taină”, ne-a îndemnat părintele Claudiu, „iar noi, luând parte la această dovadă a iubirii lui Cristos, stăm și noi la masă cu El și auzim, de asemenea, aceste triste cuvinte: «Unul dintre voi mă va vinde». Să ne întrebăm atunci și noi cu ucenicii: «Nu sunt oare eu acela?»”.

 

Diana Fârte