Predici Tematice Postul Mare (V) – Pricina condamnării

Vineri, 21 martie, părintele profesor Claudiu Dumea s-a întors la altarul bisericii noastre pentru o nouă predică tematică din Postul Mare; de această dată, despre martorii mincinoși.

Așa cum știm cu toții, în procesul lui Isus au existat mai multe persoane care au dat mărturie falsă despre ceea ce El a spus și a făcut în ultima perioadă a vieții, mărturii pe baza cărora Isus a fost condamnat la moarte, și încă la moartea pe cruce. Ele au fost căutate și desemnate de către arhierei și de către Sinedriu pentru a-L putea condamna într-un fel pe Isus, în lipsă de alte dovezi și, deși evangheliștii nu le dau numele, ele sunt menționate ca fiind special instruite în acest scop. „Acest proces nu a fost un proces adevărat, ci o mascaradă”, a spus părintele Dumea. Să vedem în continuare de ce.

În primul rând, legea lui Moise spune foarte clar că un proces nu poate fi ținut noaptea. „Modul cum s-a desfășurat procesul lui Isus amintește de anchetele comuniste, care se desfășurau, în ascuns, în frig și în beznă, în beciurile Securității”, a remarcat părintele. „De asemenea judecăți au avut parte, printre alții, și monseniorul Vladimir Ghika și episcopul Anton Durcovici. Timp de mai multe nopți la rând, ei se luptau, cu ochelarii negri puși la ochi, cu nervii zdruncinați și lipsiți de orice apărare, să reziste atacurilor anchetatorilor; iar, în cele din urmă, slăbiți și epuizați, semnau tot”, a adăugat el. La fel s-a întâmplat și cu Isus. Pălmuit, biciuit, jignit în orice fel, Isus a fost lipsit de orice putere.

În al doilea rând, tot după legea lui Moise, delictele grave nu puteau fi pedepsite cu moartea decât pe baza a doi sau trei martori. Iar dacă se dovedea că aceștia nu au spus adevărul, primeau ei pedeapsa cu moartea în locul condamnatului. “Să fie omorâți cu pietre! Astfel, cei care vor auzi se vor teme. Să n-ai nicio milă, să ceri viață pentru viață!”, spunea legea. Dar cum să fie condamnați cei care erau în slujba judecătorilor?

Pentru a ilustra mai bine modul cum acționa legea lui Moise în acele vremuri, părintele Claudiu a dat un exemplu elocvent din Biblie: cel al Susannei. Aceasta era soția unui evreu, pe care doi bătrâni desfrânați au urmărit-o într-o zi, încercând să abuzeze de ea. Fiindcă femeia a ripostat, ei au dat mărturie mincinoasă în fața celorlalți, cum că au văzut-o împreună cu un tânăr în grădina ei. În urma acestor declarații, conform legii din acele timpuri, Susanna a fost arestată și condamnată la moarte. Salvarea ei a venit, pe neașteptate, de la un tânăr pe nume Daniel, care, simțind nedreptatea, a cerut ca martorii să fie întrebați separat despre circumstanțele întâmplării. La interogatorii, a ieșit imediat la iveală minciuna: unul dintre ei a spus că a văzut-o sub un mesteacăn, iar celălalt – că se afla sub un salcâm. Susanna a fost declarată, astfel, nevinovată, iar cei doi bătrâni au sfârșit uciși cu pietre.

Așadar, aceasta ar fi trebuit să fie și salvarea lui Isus. Mărturiile martorilor nu se potriveau. “Dar cum să facă ei cercetări amănunțite, dacă ei au fost cei care au căutat martori mincinoși?”, a întrebat părintele. Prin urmare, Isus a fost condamnat.

La fel s-a întâmplat, după câțiva ani și cu Ștefan, primul martir creștin, în procesul căruia martorii au declarat că l-au auzit spunând blasfemii asupra Templului din Ierusalim și, de aceea, a fost ucis cu pietre.

“Spuneți-le să distrugă acest templu și eu îl voi reface după trei zile”. Aceasta a fost afirmația lui Cristos, după izgonirea negustorilor, pe baza căreia a fost condamnat la moarte. Învățați de judecători, martorii au interpretat ad literam ceea ce Isus a spus în mod simbolic, referindu-se nu la edificiul propriu-zis, ci la templul Trupului Său. Fiind o construcție la care se lucra deja de patruzeci și șase de ani, considerată a șaptea minune a lumii în acele vremuri, templul trebuia protejat. Iar, din ceea ce spunea Isus, urma să fie distrus în curând.

Cu toate acestea, chiar și după moartea lui Cristos, templul nu avea să fie terminat niciodată. În anul 66, evreii s-au răsculat împotriva armatei romane, cea mai puternică armată din toate timpurile, un soldat incendiind templul și transformându-l în cenușă. „Evreii au încercat de mai multe ori de-a lungul istoriei să îl reconstruiască, dar nu au putut. Aveau mereu loc fenomene extraordinare, cutremure mari, devastatoare, care îl făceau una cu pământul. În ziua de azi, evreii se roagă de trei ori pe zi ca templul să fie reconstruit”, a spus părintele. Dar, ca un blestem pentru mărturiile mincinoase, acest lucru nu a fost posibil niciodată.

Așadar, ce învățătură trebuie să tragem din toate aceste întâmplări? Ne învață părintele Dumea: “Să nu ne construim viața pe minciună! Să nu mărturisim strâmb împotriva aproapelui nostru! Și, foarte important, să nu zicem că mințim, dar nu facem rău nimănui. Minciuna e ca bumerangul: se întoarce împotriva celui care minte. Așa cum spune și Isus în Biblie: «Să fie vorba voastră da, da, nu, nu. Ce e pe deasupra nu vine de la Dumnezeu»”.

Diana Fârte