Predici Tematice Postul Mare (IV) – Marama binecuvântată

Ce anume mai era în stare să ofere Isus, după atâtea și atâtea încercări? În predicile precedente, părintele Claudiu Dumea a ilustrat prin cuvinte într-un mod excepțional cum Mântuitorul, pe drumul spre Calvar, obosit și chinuit de atâtea dureri, a lăsat în urma Lui mai multe lucruri: hainele spre a fi sfâșiate, trupul spre a fi biciuit, chiar și pe propria Sa Mamă întregii lumi, îndepărtate de Dumnezeu prin păcat. În curând, avea să-Și lase și viața. Dar, în această predică din a doua Vineri a Postului Mare, părintele a prezentat unul dintre cele mai emoționante gesturi de iubire ale lui Isus: întipărirea propriului Său chip pe marama unei femei miloase.

În urma torturilor la care Isus a fost supus din momentul arestării în Grădina Ghetsimani, acest chip al Lui a fost desfigurat, batjocorit, umplut de răni, descriere confirmată și de profetul Isaia într-una din scrierile sale: „Nu avea nici frumusețe, nici strălucire ca să atragă privirile și înfățișarea Lui nu avea nimic care să placă. Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la el și noi nu l-am băgat în seamă”. Așadar, pe drumul spre Calvar, Isus nu avea nimic din frumusețea și măreția unui rege al lumii. Nici măcar a unui om.

“Dar, cu toate acestea, a fost cineva care L-a băgat în seamă”, a răsunat, dintr-odată, vocea părintelui Claudiu, „o femeie care, văzându-L suferind atât, a țâșnit drept din mijlocul mulțimii, trecând peste convoiul de soldați și căzând la picioarele Lui. Acest gest, în vremea aceea, era pedepsit într-un singur fel: cu moartea. Dar femeia a strigat: «Să-mi fie îngăduit să șterg fața Domnului meu!». Și și-a scos de la gât marama, a întins-o spre Isus și a lipit-o, cu grijă, de chipul Lui. Apoi, luând-o cu sine, s-a pierdut în mulțime”.
Povestind acest fapt, părintele Claudiu nu a ezitat să remarce curajul imens al acelei femei milostive, al cărei nume era Serapia. Ajunsă acasă, ea a despăturit cu grijă marama pe care i-o întinsese condamnatului. Și ce să vadă? De pe pânză o privea, cu nesfârșită recunoștință, chipul lui Isus, imprimat cu sânge. De spaimă, femeia a leșinat. Iar, din acel moment, numele ei a devenit Veronica, care înseamnă „Adevăratul Chip” („vera” în latină se traduce prin „adevărat”, iar „eikon”, în greacă, prin „portret”).

De-a lungul timpului, acest văl a fost recunoscut de întreaga biserică drept mare făcător de minuni și vindecător de boli. Se povestește că, într-o zi, marama Veronicăi a fost adusă de un om la un mare împărat, bolnav de lepră. Și, punând această pânză pe chipul lui, împăratul a fost complet vindecat, iar fața lui a devenit curată, netedă, senină, ca a unui copil.

“Și noi suntem îndemnați, în acest Post Mare, să ne reînnoim. Dar nu chipul nostru, cel exterior, ci chipul lui Dumnezeu care se găsește în noi”, a spus părintele Claudiu. “La începutul lumii, Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui. Dar, prin păcat, omul a acoperit această imagine a lui Dumnezeu cu fața hidoasă a diavolului și, astfel, a împiedicat lumina adevărului să strălucească prin el”, a remarcat părintele.

Așadar, singurul lucru care ne împiedică să strălucim cu adevărat este faptul că nu ne păstrăm sufletul suficient de curat, pentru ca flacăra divină să poată pătrunde și să ne reînnoiască. “Cum putem înlătura din suflet chipul hidos al diavolului?”, a întrebat părintele Claudiu. Și tot el a dat, apoi, răspunsul: “Prin participarea la Sfânta Liturghie, prin practicarea rugăciunii și a postului, dar, mai ales, printr-o spovadă bună și prin primirea Sfântei Împărtășanii”. Doar așa putem fi recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu, pentru a dobândi, în final, pacea și bucuria unei vieți sfinte.

De aceea, în acest Post Mare, suntem îndemnați să luăm parte cât mai des la Sfintele Sacramente și să pornim în grabă și plini de curaj, asemenea Veronicăi, pentru a șterge chipul lui Dumnezeu din noi de toată mizeria adunată prin păcat. Așa cum Mântuitorul Și-a întipărit, din recunoștință, chipul pe marama ei, așa îl poate întipări și în sufletul nostru atunci când îl găsește curat și luminos. Iar această binecuvântare ne va face demni de Împărăția Cerurilor.

Diana Fârte