Predici Tematice Postul Mare (III) – Testamentul lui Isus

“Și stăteau lângă Crucea lui Iisus mama Lui și sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, și Maria Magdalena. Deci Iisus, când a văzut-o pe mama Sa și pe ucenicul pe care îl iubea cel mai mult stând alături, a zis mamei Sale: «Femeie, iată fiul tău!». Apoi a zis ucenicului: «Iată mama ta!». Și din ceasul acela ucenicul a luat-o cu sine”. Cu acest citat din Evanghelia după Sfântul Ioan și-a început părintele Claudiu Dumea predica din ziua de miercuri, 12 martie. Și, din ceea ce reiese din Biblie, aceasta a fost ultima dispoziție testamentală a lui Isus.

Descriind această scenă emoționantă de pe Calvar, părintele Claudiu a evocat un moment dureros din copilăria lui, și anume, moartea bunicii sale: “Rămasă văduvă de timpuriu, având în grijă patru copii, ea și-a petrecut viața într-o sfântă frică de Dumnezeu. Iar când a sosit ceasul să părăsească această lume, și-a chemat vecinii și fetele și, pe rând, a început să le împartă câte puțin din averea ei. Unuia i-a lăsat casa, altuia grădina, iar când și-a încheiat cuvântarea, le-a spus tuturor celor care o ascultau în tăcere, cu inima sfâșiată: «Să nu plângeți!» Și, apoi, și-a dat sufletul”. Astfel, după spusele părintelui, a murit una dintre cele mai importante persoane din viața lui, care i-a luminat copilăria și care, cu multă iubire și devotament, l-a crescut și l-a ajutat să devină omul care este acum.

Pornind de la această amintire, relatată cu mare emoție, părintele Claudiu ne-a îndemnat să mergem cu mintea înapoi pe muntele Calvarului, unde Isus Își spune și El ultimele dorințe, dar nu într-un pat cald și moale, ci pe lemnul rece, înfricoșător al Crucii:  „În ultimele zile ale vieții Sale, Mântuitorul a tot lăsat, pe rând, câte ceva. Întâi Bisericii, la Cina cea de Taină, când i-a încredințat Trupul și Sângele Lui. Apoi călăilor – hainele de pe el, în timpul torturii. Într-o oră, avea să-Și lase chiar și trupul neînsuflețit în brațele lui Iosif din Arimatea, pentru a fi îngropat. Dar mai avea, totuși, ceva prețios de lăsat: pe Mama Lui și pe cel mai iubit ucenic al Său, Ioan”.

În ceea ce privește această scenă, părintele a remarcat, de la început, ceva interesant: cuvântul cu care Isus i s-a adresat Mamei Lui, și anume: „Femeie!”. „Oare acesta să fie un semn de nepăsare, de neglijență, de dispreț?”, se întreba el. „În niciun caz!”, a continuat, „El a vrut să ne întroducă pe noi toți în misterul uriaș, unic și neînchipuit de frumos al maternității!”. Așadar, Isus ne-a lăsat-o pe însăși Mama Lui, Sfânta Fecioară Maria, care, prin această dispoziție, a devenit Mama noastră, a tuturor. Ucenicul Ioan reprezenta, atunci, întreaga omenire, cuvintele lui Isus putând fi, la fel de bine, interpretate ca: „Iată-i pe Fiii tăi!”.

Sfinții Părinți au numit-o pe Maria „Mama celor vii”, spre deosebire de Eva, care fiindcă a mâncat din pomul oprit, simbolizează moartea. „Pe Calvar, există două ceasuri: primul – ceasul morții lui Isus, iar al doilea – ceasul Mariei, când aceasta îi naște pe fiii ei spirituali la viață”, a afirmat părintele, „dar ambele nașteri, atât cea de la Betleem, cât și cea de pe Calvar sunt la fel de prețioase”.

În ultima parte a predicii, părintele Claudiu a vorbit cu multă emoție despre grija nesfârșită a Sfintei Fecioare Maria pentru copiii ei, care suntem noi și pentru care varsă neîncetat nenumărate lacrimi. Din cauza păcatelor noastre, din cauza indiferenței noastre, din cauza inimilor noastre împietrite. „O mamă plânge când își vede copiii amenințați sau suferind. Sunt lacrimi de durere pentru toți cei care refuză iubirea lui Dumnezeu. Dar sunt și lacrimi de speranță, care ne deschid pe noi și pe întreaga societate la iubirea lui Cristos”, a spus el, dând exemplul celor aproximativ două sute de icoane și statui ale Sfintei Fecioare Maria răspândite peste tot în lume, care plâng cu lacrimi; lacrimi de sânge. “De ce plânge Maria acum, în zilele noastre? Pentru că simte în inima ei toate suferințele copiilor ei, pentru că vede catastrofele pe care le producem prin păcatele noastre. Ultima armă a unei mame care vede că nu mai are cum să își aducă pruncii pe calea cea bună este aceasta: lacrimile”, a spus, în final, părintele.

Așadar, tot ce ne rămâne de făcut este să ne abandonăm acestei iubiri de mamă și să ne lăsăm călăuziți de lacrimile Sfintei Fecioare Maria, care, prin puterea ei, ajunge direct la inima cea milostivă a lui Isus. Prin mijlocirea ei, putem dobândi numeroase haruri, iar Sfânta Biserică ne îndeamnă să facem, astfel, primii pași pe calea convertirii, în special în acest Post Mare, în care contemplăm măreția Crucii și jertfa nemăsurată a iubirii lui Cristos. Doar stând și noi la picioarele Crucii putem înțelege durerea pe care a simțit-o Sfânta Fecioară atunci când și-a văzut Fiul suferind și putem lua parte la misterul sacrificiului suprem, primind, în cele din urmă, cel mai mare dar din testamentul lui Isus: nașterea la o nouă viață.

 

Diana Fârte