Campusul tinerilor 29 iulie – 2 august 2019

În perioada 29 iulie-2 august, 35 de tineri animatori din Parohia “Sfânta Tereza a Pruncului Isus” au avut ocazia să participe la Campusul tinerilor desfășurat în Maramureș, fiind însoțiți de Părintele Eugen Andrei și Sora Antonia Busatto.

Am pornit luni dimineață încărcați cu energie, bucurie și dornici să petrecem câteva zile în liniștea ce caracterizează zona Maramureș. După câteva ore bune de mers cu autocarul am ajuns la locul de cazare din orașul Borșa. După o scurtă acomodare cu locul am participat la sfânta liturghie în biserica Sfântul Francisc de Assisi, din Băile Borșa rugându-ne pentru toți binefăcătorii noștri. Aici am fost primiți în fiecare zi cu ospitalitate de credincioșii comunității și de pr. paroh Leabu Marius.

Marți ne-am întors în trecut, experimentând ceea ce înseamnă o călătorie cu mocănița. Trenul a fost recunoscut prin prisma poveștilor auzite de la părinți și bunici. Aspectul  complet diferit de cel al clasicelor  trenuri cu care suntem obișnuiți să circulăm și  mecanismul pe baza de cărbune sunt doar câteva din caracteristicile care  impresionează în prima instanță. Călătoria ce durează aproximativ patru ore  poartă  pasagerii mocanitei într-o zona în care lipsa semnalului încetează a mai fi un inconvenient. După câteva ore de jocuri și discuții ne-am îndreaptat spre următoarea destinație: Cascadă Cailor, rămânând astfel  înconjurați de natură până la sfârșitul zilei. Priveliștea văzută din telescaun și calmul care înconjura zona transformă o drumeție de 60 de minute în ceva extrem de relaxant.După antrenamentul din ziua precedentă, eram pregătiti să urcăm până la Lacul Iezer. Un traseu de patru ore poate pune în dificultate pe oricine, dar, deși momentele  în care am vrut să renunțăm nu au fost nelipsite…în cele din urmă am ajuns cu ajutorul cântecelor și glumelor ce răsunau în jurul nostru. Cu siguranță vorbesc în numele tuturor când spun că peisajul a meritat febra  musculară resimțită în ziua următoare. Joi, călătoria noastră în trecut a continuat, de această dată la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, la Cimitirul Săracilor din Sighet și la Cimitirul Vesel din Săpânța. Citind despre ororile petrecute în timpul regimului comunist și pășind pe holurile închisorii era imposibil să nu rămâi marcat. Pereții cu numele și chipurile  persoanelor ce au decedat în această perioada sunt cele care te  copleșesc cu emoții pe care  nu le poți înțelege pe moment. .

După Sfânta Liturghie, seară de seară ne-am adunat pentru a ne juca. În fiecare seară jocurile au fost coordonate de un grup diferit de vârstă. Jocurile de cunoaștere, de cooperare și comunicare, de creativitate și energizare alături de Activity, Jungle Speed, Remi au făcut ca serile noastre să fie unice. Vineri am lăsat cu greu peisajul oferit de culmile Muntilor Rodnei, Varful Pietrosul, Negoiescul Mare si ne-am întors la Iași.

Închei prin a spune mulțumesc părintelui Eugen Andrei care a organizat acest campus, sorei Antonia care ne  aștepta în fiecare dimineață cu un zâmbet larg pe buze, care se asigura că o să avem mâncare delicioasă în farfurie și care mereu era gata să ne ajute cu orice aveam nevoie, și într-un mod special pr.Paroh Petru Sescu și tuturor binefăcătorilor fără de care acest campus nu ar fi fost posibil. Dumnezeu să-i răsplătească pe toți cu darurile sale !

 

Bacușcă Francesca

Apasati aici pentru albumul foto