Concert susținut de corul de copii Allegria

Corul de copii Allegria al parohiei noastre a prezentat un concert dedicat sfintei Fecioare Maria, în biserica parohială, joi, 31 mai 2012, care a fost transmis și la postul Radio Maria.

Corul de copii Allegria al parohiei noastre, pregătit şi condus de către domnul Ciprian Huşanu, a prezentat acest concert dedicat sfintei Fecioare Maria, în sărbătorea Vizita sfintei Fecioare Maria la verişoara ei Elisabeta, care încheie frumoasa lună mai, pentru a-i aduce cinste mamei noastre cerești.

La concert au participat mai mulți preoți, părinții și rudele copiilor din cor, prieteni și colegi ai acestora, precum și numeroși credincioși ai comunității noastre.

A fost pentru prima oară când corul de copii Allegria a susţinut, în mod public şi oficial, un concert în comunitatea parohială.

Prima manifestare publică şi oficială a Corului Allegria s-a desfăşurat duminică, 27 mai, în Parohia Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău, când a susţinut acelaşi concert. Suținerea acestui concert în comunitatea din Nicolae Bălcescu a avut menirea împărtășirii unui schimb de experiență cu copiii de acolo.

Ştim că cine cântă, se roagă de două ori. Acest concert dedicat Sfintei Fecioare Maria a fost o rugăciune închinată mamei noastre cereşti, pentru ca ea să redea tuturor oamenilor bucuria şi pacea adevărată. Copiii au oferit acest concert pentru toţi cei bolnavi fizic, dar şi spiritual, din familiile lor şi din lumea întreagă. Şi, pentru că a doua zi urma ziua de 1 iunie, când se sărbătorește Ziua mondială a copiilor, copiii au oferit acest concert, într-un mod cu totul special, pentru toţi copiii din lumea întreagă care suferă de foame, de sete, de boală şi de nedreptate.

Programul concertului a fost următorul:

1. Isus e bucuria mea

2. Io prego te, Maria

3. Maria, tu sei bella

4. Ave, piena di grazia

5. Dolce mamma di Gesu

1. Tienimi per mano, Maria

2. Prega per noi, Maria

3. Sei la madre del mondo

4. Salve Regina de cielo

Dirijor: Ciprian Huşanu

Solişti: Delia Lauş, Erica Drobotă, Lorena Vînache, Luiza Huşanu, Erica Chirilă, Sebastian Mârţ, Fabian Munteanu şi Andreea Stolnicu.

Repertoriul nostru românesc, în ceea ce priveşte cântecele mariane pentru copii, este mai sărac, de aceea a fost preferată interpretarea unor cântece în limba italiană, supranumită şi limba îngerilor. Dar pentru a înţelege cu toţii mesajul interpreților a fost pusă la dispoziţia tuturor traducerea în limba română.

La sfârșitul concertului, părintele paroh Petru Sescu a adresat un cuvânt de mulțumire corului, domnului Ciprian Hușanu, care pregătește și conduce acest, dar și tututor celor care s-au implicat în pregătirea acestui concert.

 

***

Numele corului, Allegria, propus de domnul Ciprian, în traducere înseamnă bucurie şi exprimă cu adevărat bucuria de a fi cu toţii copiii lui Dumnezeu şi de a-i cânta laudă pentru darurile pe care ni le face.

Corul Allegria, compus din 39 de copii, 25 de fetiţe şi 15 băieţi, cu vârstă cuprinsă între 7 şi 14 ani, a luat fiinţă în luna ianuarie 2012, în urma concursului muzical Vocea parohei, desfăşurat în parohia noastră în luna decembrie 2011. După ce aproximativ 30 de copii au participat la acest concurs şi au arătat naturaleţe, spontaneitate, precum şi un profund talent muzical, preoţii din parohie împreună cu domnul Ciprian Huşanu au considerat că este benefic ca aceste daruri primite de la Dumnezeu să fie puse în comun şi împărtăşite cu ceilalţi şi au dat curs dorinţei de a înfiinţa corul copiilor din parohie, care să-i unească pe copii şi împreună să realizeze lucruri frumoase.

Fie ca bucuria acestor copii şi mesajul pe care l-au transmis să ne aducă tuturor linişte, pace şi iubire în suflete pentru ca împreună să construim o lume mai bună.

A consemnat, Lucia Leahu