Predici tematice pentru Postul Mare 30 Martie

Vineri, 30 martie 2012, părintele Mihai Patrașcu a vorbit despre al șaptelea cuvânt al lui Cristos de pe cruce: „Tată, în mâinile Tale încredințez sufletul meu”. Prin acestea, Isus îi încredințează lui Dumnezeu toate suferințele și încercările la care a fost supus, precum și păcatele noastre, pe care le-a luat asupra Lui. Jertfa lui era atât de mare, încât singura modalitate de izbăvire era abandonarea în mâinile Tatălui. Un Tată iubitor, care poate ierta și mângâia în același timp. Isus și-a încheiat misiunea pe acest pământ și vrea să se elibereze de tot ceea ce l-ar putea reține aici. El vrea să aibă cale liberă spre Cer.

Prin urmare, și noi suntem invitați să facem același lucru. Să ne desprindem de toate lucrurile pământești, pentru a ne putea înălța sufletul către Dumnezeu. Părintele Mihai a vorbit, astfel, despre păcatul avariției, prin care omul, în egoismul lui, nu vrea să renunțe la un lucru pe care îl posedă. Însă el uită că acel lucru vine de la Dumnezeu, din marea Sa bunătate.

De-a lungul timpului, omul a vrut să fie împlinit. Pilda bogatului și a sărmanului Lazăr este una din lecțiile de umilință pentru toți cei care își adună comori în această vale de lacrimi. Cînd, de fapt, singura comoară care trebuie să o adunăm este în Ceruri. În Sfînta Scriptură, Isus spune : „Unde este comoara ta, acolo este și inima ta”. Lucrurile de care suntem legați ne trag în direcția lor. Astfel, preocupându-ne de lucrurile trecătoare, vom rămîne prizonieri pe pămînt, dar, dacă vom căuta veșnicia, sufletul nostru se va îndrepta spre Ceruri. Însuși Isus ne îndeamnă: „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; nu este sufletul mai mult decît hrana și trupul mai mult decît îmbrăcămintea?”. Astfel, ne putem întreba și noi: am simțit vreodată o fericire infinită la aflarea unui lucru? Toate plăcerile lumești se sfârșesc repede. Bucuria pe care o simțim pentru un lucru se sfârșește repede, imediat ce descoperim un altul.

Cum se poate realiza, deci, desprinderea de cele lumești? Prin fapte de milostenie, prin ajutorul acordat celor săraci și în necazuri sau, în viața de zi cu zi, prin grija față de cei de lângă noi. Aceasta se poate manifesta prin împărțirea treburilor din casă cu părinții, ajutorul dat copiilor la teme, îndeplinirea cu conștiinciozitate a sarcinilor de lucru. Atîta vreme cât vom căuta nu binele nostru, ci binele aproapelui, și ne vom îndeplini toate îndatoririle, vom căpăta acea forță necesară despărțirii de lume.

“A fi mort pentru lume”. Ce înseamnă aceasta ? A nu mai duce cu noi nimic din ceea ce ar putea să ne rețină sufletul și să îl întristeze. Să căpătăm acea voioșie și încredere pe care ne-o dă libertatea în Cristos. Să murim și noi pentru lume o dată cu El pe Cruce și să ne întrebăm: “oare eu ce i-aș putea oferi lui Dumnezeu ca să mă primească în Împărăția Lui?” Acolo unde nu este întristare, nici suspinare, ci bucurie veșnică.

A consemnat, Diana Fârte