ZILE DE RECULEGERE PENTRU FAMILIILE DE NAZARET

Bucura-te suflete al meu, căci Domnul a binevoit să te coplesească cu haruri speciale în acest timp sfânt al Postului Mare. Îndrumați îndeaproape și cu o deosebită delicatețe de pr. nostru paroh Petru Sescu, cele două zile de reculegere pe care le-am trăit împreună și alături de toți membrii grupului ”Familiile de Nazaret” la mănăstirea Don Orione din Iași, au deschis în inimile noastre, noi orizonturi în descoperirea și cunoașterea iubirii lui Dumnezeu.

Dacă vrea cineva să vină după mine…, a fost tema care am aprofundat-o pe parcursul celor două zile de reculegere. Luminați prin cuvintele Sf. Scripturi și de conferința prezentată de pr. Marcelin Blaj, în prima zi am descoperit că lepădarea de sine nu poate fi înțeleasă decât de cei care iubesc fără limite și necondiționat așa cum a făcut-o Sf. Fecioară Maria și Fiul ei preaiubit. Ei ne-au arătat că acest lucru este posibil și este singura cale prin care, putem transforma crucea zilnică, în instrumentul mântuirii noastre.

Cum o putem face? Care sunt metodele? Ce pași trebuie să facem? La aceste întrebări ne răspunde în fiecare zi Sf. Liturghie spunea părintele Marcelin.

Ca să putem iubi fără limite, prima condiție este să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească (liturgia cuvântului). Să-l ascultăm în tăcere cu mintea și rațiunea noastră iar apoi să-l facem să coboare în inimă și să-l lăsăm să lucreze în sufletul nostru. Să-i dăm libertatea de a curăța tot ceea ce este întinat în interiorul nostru.

”Apoi, ofertoriul este momentul liturgic când lăsăm ceva de la noi prin oferirea darurilor, conştientizând tocmai prin gestul renunţării că totul este dar în vieţile noastre.” Cãci cine te face mai deosebit de alții? Ce ai ce nu ai primit? Dar dacã ai primit, de ce te mândrești ca și cum nu ai fi primit?” (1Cor 4,7) În acest moment trebuie să-i dăruim conștient lui Dumnezeu, mai ales Da-ul nostru.

”Dar lăsarea sau lepădarea cea mai radicală este semnificată şi împlinită prin Sfânta Împărtăşanie, atunci când nu mai lăsăm doar ceva din ce avem, ci ne lăsăm cu totul, fiind chemaţi să spunem şi noi împreună cu sfântul Paul că: “Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine (Gal 2,20)”.

„Înţelegem noi oare că, astfel, creştinii sunt oamenii cei mai bogaţi din lume, nu în mod material, ci în modul cel mai real cu putinţă? Credem noi că Dumnezeu ne-a dăruit în Fiul său nu doar o parte din ce are, ci ni s-a dăruit cu totul, fără rest? Atunci să ne amintim şi de cuvântul său care spune: “Cui i s-a dat mult, mult i se va cere” (Lc 12,48) şi să înţelegem că dacă am primit totul de la Dumnezeu, nu ni se va cere mai puţin din partea noastră: harul lui Dumnezeu este gratis, dar nu ieftin!”

Modelul nostru este însuși Cristos spunea părintele.

”Cu alte cuvinte, renunțarea nu ne cere să ne aruncăm în neant, în nimic, ci ne cere ca ceea ce lepădăm să devină ofertă, dar, dăruire – să renunțăm la această viață trecătoare oferindu-i-o lui Dumnezeu ca dar și în schimb el ne va dărui viața veșnică. Dumnezeu nu vrea să aruncăm ceea ce am primit de la el: viața și tot ceea ce avem, pentru că totul este dar al lui Dumnezeu. Repet cuvintele Scripturii: “Cui i s-a dat mult, mult i se va cere” (Lc 12,48) şi să înţelegem că dacă am primit totul de la Dumnezeu, nu ni se va cere mai puţin din partea noastră”

A doua zi, ne-am bucurat de prezența și conferința pr. Egidiu Condac. Am parcurs împreună a doua parte a temei ” Să-și ia crucea zilnic și să mă urmeze”. Dumnezeu, spunea părintele, are pentru fiecare dintre noi o misiune, așa cum a avut pentru apostolii săi. Ne trimite pe fiecare dintre noi să oferim lumii puținul nostru, pentru ca prin acest puțin, Dumnezeu să poată oferi totul gratuit. Mai întâi ne permite să vedem minunile din viața noastră și din viața altora, dar pe măsură ce ne maturizăm în credință ne cere să căutăm înțelepciunea Lui, cînd setea noastră pentru înțelepciune devine hrană zilnică, ne cere să renunțăm la tot și la toate obișnuințele și siguranțele noastre, pentru al putea descoperi și urma pe EL. Trebuie să renunțăm la tot mai ales la voința noastră, să ne abandonăm lui fără rezerve, spunea părintele, ca să putem ajunge la nebunia predicării iubirii lui Cristos prin însăși viața noastră. Dumnezeu nu se mulțumește cu resturi, el vrea totul de la ”ucenicii lui”, trup și suflet. Este o singură cale, o singură stradă pe care putem ajunge la înviere, este Crucea lui Cristos. Aceasta este strada pe care trebuie să o alegem din miile de străzi pe care ni le oferă această lume. Noi trebuie să conștientizăm că temelia sufletului nostru, nu este cea pe care o construim prin puterile noastre slabe ci este cea construită în cer de însuși Dumnezeu, prin Crucea Fiului său preiubit. Noi putem construi veșnicia numai dacă această temelie, se numește Cristos. Noi suntem născuți pentru cer, de aceea singuri nu putem face nimic, putem construi numai împreună cu Dumnezeu, având ca temelie Crucea Fiului Său. Simon din Cirene a participat la mântuirea sufletului său, ducând pentru puțin timp crucea lui Isus, Veronica a descoperit adevăratul chip al lui Dumnezeu ștergând fața lui Isus, de scuipat, sânge și sudoare, soldatul roman la descoperit pe Dumnezeu înțepându-l pe Isus în coastă, iar tâlharul de pe cruce a câștigat cerul, încredințându-se lui Isus.

Dumnezeu folosește atâtea metode pentru a ne arăta iubirea și îndurarea sa. Acest timp de întâlnire cu Domnul, aceste clipe de liniște în care Dumnezeu însuși vorbește sufletelor noastre, ne-a transformat sufletele. Adorând în tăcere Sf. Sacrament, am încercat fiecare după puterile noastre și cu ajutorul Duhului Sfânt să ne golim inima și mintea de tot ceea ce nu-i aparține lui Dumnezeu. Meditațiile, momentele de împărtășire, discuțiile individuale purtate cu preoții care ne-au însoțit, textele special alese pentru lecțio-divina, din aceste două zile ne-au ajutat să medităm și să parcurgem cu evlavie Calea Sfintei Cruci. Aceste zile, ne-au făcut să ne punem multe întrebări, să ne analizăm sufletul. Am realizat în aceste două zile, că Isus continuă și astăzi să treacă pe străzile noastre, iar dacă noi ne vom încăpățîna să rămânem la adăpost, dacă nu ne vom lăsa răniți, să ne ardă ochii de realitățile cele mai incomode ale timpului nostru, vom rămâne doar la o Cale a Crucii, pur devoțională și Marele absent al Căii crucii noastre, va fi tocmai El, Isus.

Nu voi putea niciodată cuprinde tot ceea ce ne-a fost dăruit, în aceste zile de reculegere. Nu voi putea niciodată exprima trăirile, pacea, bucuria, liniștea pe care Bunul Dumnezeu o dăruiește omului care-i oferă puțin loc în sufletul lui. Noi am oferit atât de puțin și am primit în schimb Plinătatea Harului Său.

Doamne, tu ai sfințit semnul crucii prin suferințele și moartea fiului tău preiubit pe lemnul crucii pentru noi. Te rugăm ca toți acei care ne mărturisim credința prin acest semn sfânt să ne bucurăm de ocrotirea ta cerească. Prin Cristos, Domnul nostru.Amin

A consemnat, Mariana Ifrim

Informații utile: Reculegerile organizate de mișcarea ”Familiile de Nazaret” sub directa îndrumare a pr. paroh Petru Sescu și susținut îndeaproape de Pr. Marcelin Blaj și pr. Nicu Daniel Butacu, sunt adresate tuturor acelora care vor să-și aprofundeze credința, care vor să deslușească tainele Sfintei Scripturi dar mai ales să le transpună în viața cotidiană. Aceaste reculegeri și întîlnirile organizate o dată la două săptămâni în Parohia Sf.Tereza a Pruncului Isus, se doresc a fi ”O ȘCOLĂ A SFINTEI FAMILII”. Nu vin aici cei care știu , dar cei care vor să învețe. Costul celor două zile, cu prânzul inclus a costat doar 45.00 lei.