Miercurea Cenușii – primul pas pe drumul convertirii

În ziua de miercuri, 14 februarie, am sărbătorit împreună cu creștinii catolici de pretutindeni începutul Postului Mare, la liturghia de la ora 18 adunându-se un număr impresionant de credincioși, veniți să primească cenușa pocăinței. Avându-i la altar pe părintele Iosif Antili, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi și cel care ne va povățui sufletele în fiecare zi de miercuri și vineri din acest post, precum și pe părintele vicar Eugen Andrei, am început cu umilință acest timp preasfânt, îndrumați de cuvintele pline de înțelepciune ale Sfintei Scripturi.

Părintele predicator a început tâlcuirea Sfintei Evanghelii și a sfintelor lecturi cu o reflecție asupra celor 40 de zile de post, care, prin numărul lor, reiterează călătoria poporului lui Israel din Egipt spre Țara Promisă. Israeliții au fost călăuziți permanent de un nor luminos, simbol al Duhului Sfânt . Așa cum spune și Sfânta Scriptură, la sfârșitul acelui drum istovitor, a ieșit un popor nou, reînviat, trecând de la nedesăvârșire la cunoașterea mai profundă a poruncilor lui Dumnezeu și a voinței Lui. Părintele Antili a asociat în mod excepțional drumul spre Țara Promisă cu drumul nostru spre Înviere, astfel încât, de-a lungul acestui post, să ne lăsăm călăuziți de Duhul Sfânt, coborât în inimile noastre prin pocăință, pentru a ne descoperi, la sfârșit, purificați și reînnoiți.

Firesc, a venit apoi vorba despre convertire, cuvânt a cărui traducere înseamnă ”a se întoarce din drum, a schimba direcția”. Însuflețit, părintele a derulat un șir de întrebări retorice: ”Dacă înjurăm de Dumnezeu și de sfinți, ne mai putem numi noi creștini, ne mai putem mândri cu credința noastră? Dacă avem un limbaj licențios (indecent), chiar nu ne putem stăpâni? Dacă atunci când suntem în mijlocul familiei vorbim pe un ton răstit și împărțim doar vorbe urâte, chiar nu știm să vorbim și să ne comportăm altfel? Dacă obișnuim să bârfim, măcar verificăm înainte veridicitatea celor spuse?”. Drept exemplu de atitudine a creștinului inveterat, părintele Antili a vorbit despre ceea ce deseori aude la spovadă: ”Părinte, am de mult timp obiceiurile astea rele, deja nu mai pot să mă dezvăț de ele, sunt prea în vârstă. Știți vorba aceea, calul bătrân cu greu se învață la jug…”. ”Dacă ne credem cai, atunci ar fi bine să mergem la un control psihologic, a replicat părintele. Noi suntem ființe, suflete, avem capacitatea de a decide ce vrem să fim, de a ne schimba și de a face eforturi în acest sens”.

Drept contraexemplu, părintele ne-a recomandat un om, care, așa cum spune anecdota, s-a hotărât, într-o zi, să renunțe la obiceiul său rău de a înjura. Și și-a propus ca, de fiecare dată când îi vine să înjure, să gândească și să vorbească de bine, să vadă partea bună a lucrurilor. Așadar, mergând el într-o zi cu căruța pe drum, îi sare dintr-odată o roată; ce ar mai fi înjurat…dar și-a amintit ce și-a propus și a zis: ”Ce, bicicleta are două roți și merge perfect. Eu am trei, deci stau mai bine”. Tot mergând așa, îi sare și a doua roată. În condițiile astea, înainte, sigur înjura. Acum, gândindu-se din nou, a zis: ”Ce, roaba are doar o singură roată, mie mi-au mai rămas două, tot e mai bine așa”. Trecând mai departe pe drum, îi sare și a treia roată la căruță. Vai…dar omul nostru își zice hotărât: ”Sania nu are nicio roată și uite ce bine merge și așa. Eu cu o roată stau mai bine”. Dar, tot mergând, îi sare, până la urmă, și cea de-a patra roată la căruță. ”Nu-i nimic, și așa îmi doream de mult o sanie”, spune omul. ”Așadar, să ne păstrăm atitudinea pozitivă, a spus părintele predicator. Doar cu hotărâre și perseverență vom reuși să învingem păcatul și să ajungem la viața promisă”, a mai precizat el.

Părintele a adăugat și că, înainte de Cristos, profeții scriau îndelung despre lipsa de desăvârșire a poporului, căruia îi plăcea să postească, dar nu se dădea în lături de la certuri, violențe sau alte nelegiuiri. A subliniat faptul că lui Dumnezeu nu îi place un asemenea post, când ne abținem de la carne, dar nu ne schimbăm deloc pe dinăuntru, ceea ce ne-a adus aminte de Sfânta Evanghelie din această zi, cu fariseii care își schimonoseau fețele și se întristau în fața lumii, ca să se arate că postesc. Dar, așa cum spune Evanghelia mai departe, noi trebuie să nu ne fălim cu postul nostru, ci, închizând ușa camerei, să ne rugăm în ascuns Tatălui Ceresc; iar El, care vede totul în ascuns, ne va răsplăti.

Așadar, în urma acestei prime predici, am realizat că postul nu înseamnă tristețe, durere și ciudă; ci o cale de a ne purifica pe dinăuntru și de a ne schimba în bine, ceea ce, în fond, stă la baza bunei înțelegeri cu sine și cu cei din jur. Părintele Antili ne-a îndemnat, la final, să ne păstrăm atitudinea pozitivă și optimismul, încrezători că vom învinge păcatul și, de asemenea, să avem o față luminoasă și senină, care să reflecte bucuria pe care Învierea o aduce în sufletele noastre.

Diana Bejan

Apasati aici pentru albumul foto