A doua zi a octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor în biserica “Sfânta Tereza a pruncului Isus”

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi a continuat vineri, 19 ianuarie 2018, la ora 17.00, în biserica “Sfânta Tereza a pruncului Isus” din Iaşi (Nicolina). Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Au participat mai mulţi preoţi de la parohiile şi congregaţiile din localitate, persoane consacrate şi credincioşi veniţi din toate colţurile Iaşului.

La începutul celebrării, părintele paroh, Petru Sescu, i-a invitat pe toţi cei prezenţi să nu uite motivul pentru care au venit la biserică: “Rugăciune pentru unitatea între creştini”.

Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de părintele Iosif Antili. “Biserica, prin lecturile pe care ni le propune pentru a ceastă a doua zi de rugăciune din cadrul săptămânii ecumenice, ne invită să ne rugăm pentru a putea cultiva o conştiinţă cu adevărat ecumenică”. Întrebarea centrală a evangheliei propusă pentru acest moment de rugăciune este: “Cine este aproapele meu?” Isus ne răspunde tuturor la această întrebare prin celebra parabolă a samariteanului milostiv. Parabola conţine zece verbe care fac trimitere la cele “zece cuvinte” ale decalogului. Acel samaritean considerat “eretic”, “schismatic” în conştiinţa colectivă a timpului respectiv a împlinit toate cuvintele Torei, fiind capabil de un gest caritabil demn de cinste.

Dacă vom avea curajul să ne uităm şi în “grădina vecinului” vom descoperi lucruri deosebit de frumoase, întrucât Duhul Sfânt lucrează în mod tainic şi misterios şi în celelalte confesiuni religioase. Important este să avem ochi pentru a vedea acest bine în ceilalţi. Orgoliul, mândria şi aroganţa nu fac altceva decât să obnubileze raţiunea, luându-i sufletului capacitatea de a vedea binele prezent în ceilalţi fraţi.

După omilie a urmat mărturisirea crezului, stropirea cu apă sfinţită şi recitarea rugăciunii domneşti, apoi toţi şi-au oferit semnul iubirii frăţeşti, oferindu-şi un semn al păcii.

Înainte de binecuvântarea finală, Preasfinţitul i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu uite că “adevărul fundamental pe care ni-l învaţă credinţa este că toţi suntem fraţi ai aceluiaşi Tată, care ne iubeşte fără discriminare”. Să nu ne pierdem speranţa că, într-o zi, unitatea pe care toţi ne-o dorim, după voinţa lui Cristos, se va înfăptui.

Următoarea celebrare din cadrul acestei Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor la Iaşi, va avea loc sâmbătă, 20 ianuarie, la ora 17.00, în capela Surorilor Providenţei (Şoseaua Bârnova, 2).

Alin-Corneliu Sabău

Apasati aici pentru albumul foto