Predici tematice pentru Postul Mare 16 Martie

Vineri, 16 martie 2012, părintele Mihai Patrașcu a relaționat Evangheliei din Vinerea Mare – în care este relatată patima Domnului nostru Isus Cristos (In 18,1-19,42) – păcatul necurației. În fraza adresată de Isus sfântului apostol Ioan recunoaștem gestul simbolic de încredințare a întregii omeniri ocrotirii sfintei Fecioare. “Femeie, iată fiul tău!”, i-a spus Isus, vrând, astfel, să aline inima sa de Mamă iubitoare, care își vede Fiul pironit în cuie pe Cruce, plin de răni și sânge. La o asemenea suferinţă, inima lui Isus se umple de durere și, din prea mare iubire față de oameni, îi dăruiește pe oameni celei care știe cum să aline, să îngrijească, să vindece, să protejeze. Mama Lui, care l-a însoțit de-a lungul vieții, care a fost martora tuturor minunilor și faptelor Sale de milostenie față de oameni, primește acum dovada recunoștinței. Sfânta Fecioară Maria este cea care stă la picioarele Crucii și vegheaza agonia Fiului ei, privind lacrimile ce se scurg din ochii Lui și primind să le schimbe în perle de har și bucurie pentru cei care se convertesc.

Părintele a adresat cu evlavie îndemnul: “Convertiți-vă și întoarceți-vă la Cristos!’”. La Cel care ia asupra Sa păcatele lumii și care promite bucuria veșnică prin mijlocirea Mamei Sale, blândă, iubitoare și smerită. Isus vede nimicnicia și jalea noastră și dorește să ne dea, pentru aceste suferințe, alinarea dulce a aceleia care I-a dat naștere și prin care a venit pe această lume, pentru a lua asupra Lui toată povara greșelilor noastre. Maria este cea care oblojește rănile pricinuite de așa dureroasa cădere în păcat.

Acestei sfinte Evanghelii îi este asociat păcatul necurăției. Păcat capital, care murdărește omul și îl coboară, căci el, în loc să se înalțe prin rugăciune și har, dat prin sfintele sacramente, se înjosește și nu lasă țărâna din care a fost făcut să se transforme în binecuvântarea din care e alcătuit cerul. Ȋn loc să aleagă a fi un locuitor fericit al raiului pe care Isus îl promite, alege să fie un rătăcitor împovărat, cu inima împietrită și cu trupul negru de zgura cu care l-a acoperit josnicia acestei lumi. Omul nu se poate coborî mai mult, nu poate experimenta mai mult alipirea, confundarea cu pâmantul pe care îl populează nu din voința Lui, ci din iubirea Lui Dumnezeu, pe care o nesocotește și o necinstește. Trupul, care trebuie să devină templu al Duhului Sfânt și care trebuie să fie folosit în așa fel încât să-i aducă slava lui Dumnezeu, îi devine închisoare. Prins în plasa propriilor dorințe și slăbiciuni, crezând că astfel se împlinește și găsește eliberare, se descoperă înțepenit, vinovat, neștiind încotro să o apuce, de vreme ce paradisul este închis pentru păcat. Inima nu întâlnește bucuria și nu mai vede lumina, deci, cu întristare, nu mai întrevede nici speranța în mântuire. Sufletul plânge și e nerecunoscător, pentru că nu-L cunoaște pe Domnul, nu știe să privească în sus, ci rămâne risipit în jalea lucrurilor de jos. Isus plânge pentru păcatele noastre și vede, știe și vrea să ne ridice, dacă privim cerul, recunoscând cu umilință că am greșit și că nu știm altă înălțare. Trebuie doar să întindem mâna către Cel care poate să ridice și să ofere hrana trebuincioasă pentru sufletele noastre. Sufletul e gol fără Dumnezeu și, acolo unde nu este Dumnezeu, nu este loc pentru iubire. El ne dăruiește, pentru alinare, scumpei sale Maici, pentru a ne vindeca rănile pricinuite de căderea în păcate; pentru ocrotirea sufletului pe care l-am batjocorit, necrezând că poate câștiga cerul, iar durerea întreagă să o punem în mâinile Ei, ca niște copii răniti dintr-o joacă ce aleargă apoi la mama lor, încredințați că doar prin atingerea mâinilor ei vor dobândi vindecare și vor uita toată suferința. Ea, mama lui Isus, ne oferă harul să pornim cu mângâiere și eliberați de orice îngrijorare pe calea care duce către rai. Păcatul necurăției, care duce azi la multe divorțuri și care dezbină familii și distruge sufletele, nu a atins sufletul și trupul Mariei. Isus s-a născut dintr-o mamă fecioară pentru a dovedi că se poate trăi, cu bucurie, în curăție, în lipsa plăcerii, a dăruirii carnale. Ignoranța noastră ne aduce la o rătăcire încrâncenată după o împlinire care, în ciuda așteptărilor noastre, nu va să vină. Este îngrozitor să auzim doar vocea noastră, aceea care pedepsește, în loc să auzim glasul dulce al Celui care promite pace și mângâiere. El vine să ne facă sfinți; Mama Lui nu a cunoscut păcatul și a fost ridicată la cele mai înalte onoruri cerești. Societatea de azi, care e înțesată cu atâtea ispite, nu se compară cu societatea lui Cristos, cu alaiul de îngeri și cântece de iubire care domnește în paradis.

Să ne ajute Dumnezeu să ducem cu bine această cruce a poftelor și slăbiciunilor noastre cu demnitate și curaj pentru a câștiga cu vrednicie mântuirea promisă!

A consemnat, Diana Fârte