Predici tematice pentru Postul Mare 14 Martie

Miercuri, 14 martie 2012, părintele Mihai Patrașcu a continuat seria de predici tematice vorbind despre iertarea acordată de Dumnezeu păcătoșilor, a doua categorie de oameni în ierarhia menționată de Domnul, după cea a dușmanilor.

În timp ce, în cursul ultimei săptămâni, a vorbit cu multă încredere despre iertarea acordată primei categorii, a dușmanilor, căreia i-a asociat păcatul capital al mândriei, de această dată părintele predicator a prezentat păcatul invidiei, pricinuit de nerecunoștința pe care omul o arată față de darurile primite de la Dumnezeu pe pământ și căutarea neobosită a împlinirii sufletești în bunurile lumești, îndeosebi ale celorlalți.

Părintele Patrașcu a propus, întâi, modelul păcătosului răstignit de-a dreapta lui Cristos, care a recunoscut chipul lui Cristos de pe cruce și, temându-se de El, i s-au deschis ochii către lumea împărăției veșnice. Tâlharul de la stânga Lui, în schimb, era plin de mânie, trufie și furie, ochii lui erau închiși Raiului, pe care cel din dreapta l-a întrezărit în momentul răstignirii. Aici se arată slava lui Dumnezeu, care până și în ultima clipă îi primește alături de El chiar și pe cei mai decăzuți, din prea marea iubire față de copiii Lui. Nu trebuie să uităm niciodată puterea de milostivire a Tatălui, care, văzându-și o oaie din turmă rătăcită, le părăsește pe toate celelalte și pleacă în căutarea aceleia pe care a pierdut-o, iar când o găsește se bucură nespus de mult și își cheamă prietenii și vecinii pentru a le da vestea.

Așa cum spune și versetul din Biblie: „În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință”, așa trebuie să avem și noi speranța învierii în Cristos, la o viață nouă, lipsită de durererea si suferințele răstignirii în păcat. Păcatul ne coboară, ne îndepărtează de Domnul, ne orbește și nu mai putem întrezări lumina prin care putem fi izbăviți. Dumnezeu se oferă pe Sine, prin jertfa crucii, pentru păcatele noastre și pentru a ne scoate din întunericul în care ne-am afundat prin limitarea la condiția noastră umană, prin îndărătnicia noastră de a nu căuta mai mult decât ceea ce vedem. Ajungem să fim atât de profund legați de lucrurile materiale, încât nu mai putem intra în noi înșine pentru a descoperi infinitul iubirii și îndurării lui Dumnezeu. Trebuie doar să credem, să Îl avem mereu în față pe Cristos răstignit, care așteaptă, răbdător și milostiv, întoarcerea noastră.

Păcatul invidiei este cel care ne înrădăcinează și mai mult în granițele acestei lumi și se manifestă fie sub forma unei stări de rău la vederea unui lucru mult dorit în posesia celuilalt, fie prin starea de bine pricinuită de neajunsul aproapelui.

Suntem invitați să-i privim cu compătimire pe ceilalți, să renunțăm la orgolii și singura noastră țintă să fie paradisul ceresc, la care ne cheamă Isus. Încă o dată a fost reamintit versetul din Cartea Ecclesiasticului: „ toate sunt deșertăciuni”. Omul nu trebuie să își creeze singur, pe pământ, o lume ideală, ci să facă tot posibilul să o câștige, prin gânduri, vorbe și fapte bune pe cealaltă, care îl așteaptă, din cer, primul pas fiind uitarea de sine și renunțarea la vanități și recunoașterea nimicniciei și a efemerității lucrurilor.

Mare să fie, astfel, o perioadă de înnoire și purificare spirituală, în care renunțarea la bunurile pământești să aducă, în locul tristeții, eliberarea.

A consemnat, Diana Fârte