Predici tematice pentru Postul Mare 9 Martie

Predica ținută de pr. Mihai Patrașcu astăzi, 9 martie 2012, a fost despre păcatul capital al mâniei. Consecințele pe care le are mânia în viața omului sunt devastatoare și înșelătoare, în sensul în care ne modifică nu numai percepția asupra lumii, ci și percepția asupra noastră. Mânia, izvorâtă din mândrie și din invidie, din „a vedea numai paiul din ochiul celuilalt și de a nu privi bârna din ochii noștri”, ne înrăiește, ne face să îi disprețuim pe ceilalți, în timp ce ne considerăm mai presus decât ei, și, în același timp, ne orbește în fața propriilor păcate.

Părintele a povestit o istorioară, despre un om orgolios și veșnic nemultumit, pentru care mediul în care trăia era ostil și vrednic de dispreț. Prin urmare, a hotărât să plece în pustiu, pentru a trăi împăcat și pentru a-și găsi liniștea. A plecat, așadar, luând cu el un ulcior și, aplecându-se de trei ori, fără succes, să ia apă dintr-un râu, a aruncat ulciorul, care s-a spart. Atunci și-a dat seama că problema nu era la cei din jurul lui, ci la el însuși.

Tot timpul privim la ceilalți și dorim ceea ce au ei: un fizic mai bun, o carieră, o companie mai plăcută. Vrem ca totul să fie perfect, așa cum ne imaginăm noi, iar în momentul în care realizăm că lucrurile nu stau dupa voia noastră și că e imposibil să se schimbe în momentul în care ne dorim, apare mânia. Mânie care devine distructivă în momentul în care o lăsăm să se permanentizeze si nu simțim regret imediat ce s-a manifestat. Atunci ea nu mai reprezintă un păcat. Dar dacă, cu bună știință, o cultivăm în sufletul nostru, nefiind atenți la Cuvântul Domnului, care ne spune și nouă, așa cum i-a vorbit și apostului Petru: „Să ierți aproapelui tău nu doar de 7 ori, ci de 70 de ori câte 7”, nu vom putea dobândi iertarea. Dacă vom continua să privim la păcatele celuilalt, pe care le cunoaștem foarte bine, nu Îl vom putea recunoaște pe Cristos în ei. Dacă nu Îl mai vedem pe Cristos în aproapele și nu îi iertăm greșelile, așa cum se află scris și în rugăciunea „Tatăl Nostru”, nu putem pretinde de la Cristos să ne ierte pe noi. În același timp, ajungem să ucidem și iubirea pe care o aproapele o poate primi din partea noastră, făcându-ne nevrednici de a primi dovezile de iubire ale lui Isus din sfintele sacramente.

Trebuie, deci, să fim vigilenți și să nu ne considerăm superiori (în cazul mândrie), și nici năpăstuiți, prin invidie și sfârșind în mânie, apreciind mereu ceea ce are celălalt și disprețuind ceea ce am primit noi în dar de la Isus Cristos. Cât de mult avem nevoie de pace și rătăcim după plăcerile și darurile pământești, în loc să căutăm darurile din cer, în care găsim într-adevăr bucuria și liniștea. Goana după altceva-uri ne anulează aptitudinile și talanții pe care i-am primit, ne ucide speranța, capacitatea de a dărui și de a simți forța harului, plăcerea de a face și de a primi binele. Nu ne putem deschide ochii și inima în fața Cuvântului lui Dumnezeu.

Părintele predicator a oferit și soluția la aceste probleme: să îl rugăm din tot sufletul pe Dumnezeu să ne dea disprețul pentru păcate și să ne ajute să scapăm din robia ambițiilor și a mândriei deșarte. Să învățăm să recunoaștem iubirea lui Cristos în lucrurile pe care ni le-a dat, în tocmai acest loc în care ne aflăm, în familia care ne este mereu alături, în prietenii care ne-au oferit atâtea dovezi ale devotamentului lor, în binecuvântarea că nu ducem lipsă de hrană, haine și tot strictul necesar, pentru care uităm să mulțumim, crezând că ni se cuvin. Trebuie să avem recunoștință și în același timp, să nu ne lipsească speranța, că, acceptând voința Domnului, mulțumind cu umilință pentru darurile primite, vom primi însutit în viitor, în măsura în care îl iubim și în care avem încredere că ceea ce dăruiește El e minunat și perfect pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

A consemnat, Diana Fârte