Concursul pentru copii ”Vocea Parohiei”

În Parohia noastră, marți, 27 decembrie 2011, la ora 13.30, în sala copiilor de la subsolul bisericii, s-a desfășurat finala concursului pentru copii ”Vocea Parohiei”.

În Timpul Adventului din anul 2011, în Parohia noastră, la propunerea părintelui vicar Marcelin Blaj, responsabil cu pastorația copiilor din parohie, s-a organizat concursul muzical pentru copii ,,Vocea parohiei”, inspirat din concursul ”Vocea României”. Concursul a avut scopul de a trezi în copii interesul pentru muzică și totodată pentru a descoperi în ei talente și valori vocale necunoscute, care ulterior să fie puse în slujba tuturor, în cadrul activităților care se desfășoară în parohie: cântul liturgic la sfânta Liturghie, adorații, spectacole, concursuri etc. Acest concurs a presupus trei etape, care s-au desfășurat în ultimele trei duminici din Advent, și finala, care s-a desfășurat în a treia zi de Crăciun.

La fiecare etapă, inclusiv în finală, concurenții au trebuit să prezinte două cântece diferite de la o etapă la alta: unul religios și altul preluat din marele tezaur al muzicii internaționale.

Concursul a reușit să capteze interesul a 22 de copii din parohia noastră, care s-au prezentat la prima etapă plini de emoții, dar pe parcursul concursului s-au familiarizat cu publicul și s-au concentrat asupra a ceea ce aveau de făcut: prezentarea pieselor muzicale.

Am avut parte și de un juriu, foarte bun cunoscător în domeniul muzical, compus din tinerii Ciprian Hușanu și Daniela Păuleț și sr. Clara Dălvaru.

Pe parcursul desfășurării acestui concurs au fost prezenți părintele paroh Petru Sescu, care a încurajat și susținut această inițiativă muzicală, părintele vicar Daniel-Nicu Butacu și părintele vicar Marcelin Blaj.

De asemenea, la fiecare etapă au fost prezenți părinți ai copiilor înscriși în concurs, rude și prieteni ai acestora, dar și credincioși din parohie.

În finala concursului, care a avut loc marți, 27 decembrie 2011, la ora 13.30, în sala copiilor de la subsolul bisericii, s-au calificat șase dintre cei 22 de copii înscriși în concurs. Finaliștii au pregătit melodiile cu foartă multă seriozitate și au surprins plăcut pe toți cei prezenți.

Premiul ”Vocea Parohiei” a fost câștigat de o fetiță de 8 ani, Erica Drobotă, care a impresionat prin calitățile ei vocale, printr-o implicare exemplară și prin prezența de spirit pe care a avut-o pe întrega durată a concursului. Au fost premiate și locurile 2, ocupat de Erika Chirilă, și 3, ocupat de Agnes Drobotă. De asemenea, au fost oferite și trei mențiuni pentru ceilalți trei copii ajunși în finală: Andrei Mârț, Emilia Cotnăreanu și Mirabela Petrovici. Toți ceilalți concurenți ai acestui concurs au primit câte o diplomă de participare.

Premiile au fost înmânate de către părintele paroh Petru, care a felicitat pe toții concurenții pentru curajul de care au dat dovadă și pentru calitățile lor vocale și le-a transmis că interesul lor nu a fost în zadar, ci în urma implicării lor se va organiza în parohie un cor al copiilor.

La acest moment final al concursului, atât concurenții, cât și publicul s-au bucurat de prezența unui invitat surpriză, Georgia-Romina Apostol, o fetiță de numai șase ani, care a interpretat mai multe melodii la vioară.

O altă surpriză a fost și duetul constituit de tinerii Ciprian Hușanu și Daniela Păuleț, membri ai juriului, care atât la începutul, cât și la sfârșitul programului, a încântat pe toți cei prezenți cu două piese muzicale, ce au stârnit un interminabil val de aplauze.

Concluziile copiilor în urma acestui concurs au fost următoarele: în viață nu câștigi mereu locul I, dar mereu trebuie să încerci și ceea ce este mai important în viață este să participi, chiar dacă nu vei fi mereu pe primul loc!

A consemnat, Gabriela Simon