Anul milostivirii s-a regăsit în sărbătoarea Crăciunului 2016

Pentru comunitatea Sfânta Tereza a Pruncului Isus sărbătoarea Crăciunului 2016 a fost trăită ca o continuare a Anului milostivirii.

Iubirea și lumina transmise de această sărbătoare au fost trăite cu mare intensitate de credincioșii din comunitate dar și de alte persoane.

Să vedem cum au trăit aceste sărbătorii copii de la o grădiniță din cartier. Însuflețiți de educatoarea lor aceștia au dorit să ofere din ceea ce au ei și părinții lor. Așa au renunțat la o jucărie, la o hăinuță pentru a le da altor copii care duc lipsă. Ziua în care i-am însoțit pe acești copii în vizită la familii nevoiașe a fost pentru mine o zi deosebită. M-a impresionat deschiderea lor, au intrat în case fără nici o reținere, au intrat în comuniune cu ceilalți copii ca și cum se cunoșteau mai de demult. Colindele cântate împreună, bucuria de pe fețele lor au făcut ca aceste familii să cunoască spiritul Crăciunului, al iubirii și al dăruirii.

Să pătrundem mai adânc în acest spirit și să facem cunoștință cu un tânăr student care din bănuții lui, câștigați cu mare trudă (lucrează numai schimbul de noapte pentru a-și plăti studiile) a dorit să aducă bucurie unei familii. Suma a fost consistent așa încât mama din familia respectivă a afirmat: ,,nu am mai făcut atâtea cumpărături niciodată,,. Acum știm cu siguranță că bucuria nu a fost numai în familia respectivă dar și în inima tânărului care  a oferit. În aceeași dorință de a ajuta trei familii din comunitate s-au oferit să facă sărbătorile mai plăcute pentru cinci familii.

Să ne retragem la noi în comunitate și să observăm că Anul milostivirii care tocmai s-a încheiat ne-a ajutat să înțelegem mai bine ceea se înseamnă a oferi din iubire. Vizita noastră anunțată pentru bolnavii de la Grajduri a reușit să deschidă multe inimi și multe buzunare. Oferta a fost generoasă atât la colectă dar și după aceea. Această activitate a ajuns să fie cunoscută, prin intermediul muncii vincențienilor, și în afara țării. Un tânăr din Italia a dorit să participe și el cu o sumă deosebită la realizarea pachetelor. Un alt tânăr din Iași, din altă comunitate, a donat pentru ca să reușim să facem o bucurie mare acestor bolnavi.  Am putea continua pentru că au fost multe persoane care au oferit pentru ca noi să putem ajuta.

În zilele acestea noi, vincențienii, ne-am gândit la sfântul Vincențiu pe care îl vedeam cum strângea fonduri pentru a ajuta săracii. În anul 2016 această muncă continuă, trăirea evangheliei prin fapte este și astăzi o prioritate. Am trăit bucuria de a primi și de a oferi. Săracii  ,,stăpânii noștrii,, au fost un pic mai fericiți în zilele acestea de sărbătoare.

Speranța noastră cea mai mare este ca ei să realizeze cu adevărat ce reprezintă această sărbătoare. Crăciunul înseamnă bucuria nașterii Pruncului Isus și pentru noi înseamnă totul dacă reușesc să trăiască această bucurie.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru că a deschis inimile noastre și că ne-a dat puterea de a sluji.

Ana Doboș