Jubileu – aniversarea celor 25 de ani de Preoție ai părintelui paroh Petru Sescu

Joi, 26 mai, în sărbătoarea Trupul și Sângele Domnului, comunitatea parohiei „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” a mai avut un motiv special de bucurie: celebrarea jubileului de 25 de ani de la hirotonirea sacerdotală a părintelui paroh Petru Sescu. La 26 mai 1991, în solemnitatea „Preasfânta Treime”, el a primit harul Sfintei Preoții de la Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, în urma unei frumoase coincidențe, așa cum a considerat și părintele că reprezintă ziua aniversării acestui jubileu: „E o frumoasă potrivire că astăzi sărbătoresc 25 de ani de la sfințirea mea ca preot, chiar în această solemnitate, a Trupului și Sângelui Domnului, prin care preamărim faptul că Isus Cristos a binevoit să rămână cu noi aici, pe pământ, în taina Sfântului Altar”. Și a continuat apoi emoționat: „Pot să spun și eu ca în imnul Te Deum: «În tine, Doamne, am nădăjduit și nu voi regreta în veci». De-a lungul apostolatului meu, am încercat să urmez cuvintele psalmistului: «Slujiți Domnului cu bucurie!» (Ps 100, 2), dar, din păcate, nu am reușit mereu acest lucru. Cer acum iertare pentru toate acele momente în care m-am abătut de la propunerea făcută, precum și o rugăciune, pentru ca Dumnezeu să îmi dea putere și har să vă pot păstori în continuare”.

La această celebrare a participat şi pr. Iosif Dorcu, care prin cuvîntul de învăţătură a întregit farmecul acestei sărbători. Părintele și-a început predica cu o scurtă aducere-aminte a momentului hirotonirii de la Vatican a părintelui Sescu, când, în acea zi sfântă de 26 mai 1991, în inima fiecărui creștin prezent la sărbătoare se simțea universalitatea bisericii (erau 61 de candidate la Sfînta Preoţie din 27 de ţări din întreaga lume).

Părintele Dorcu a remarcat cei trei protagonişti ai acestei sărbători. Primul, și cel mai important, este Dumnezeu: „El este autorul vocației noastre, nu părintele Petru. Nu există autori de vocații, ci de funcții. Dumnezeu este cel care sădește în inima fiecărui om dorința de a urma o anumită cale”. Un al doilea sărbătorit este Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea, deoarece părintele paroh a fost sfințit de el, dar mai ales pentru că persoana lui reprezintă o verigă de legătură între Dumnezeu și om. „Există o continuitate de la Dumnezeu la apostoli și preoți. Preotul vine cu puterea pe care a primit-o din generație în generație”, a explicat părintele Dorcu. În al treilea rând, este sărbătorit, în mod evident, părintele paroh, deoarece, așa cum a precizat părintele predicator, el a știut să spună „Da!” propunerii lui Dumnezeu: „Când vorbim de vocații, există doar două reguli: cerere și ofertă. Dumnezeu îi întinde oricui oferta sa și i-a făcut, la un moment dat, această invitație și părintelui. Spuneți-mi, când ați dăruit ceva, cine v-a făcut cea mai mare bucurie? Cel care a luat pur și simplu darul, fără să zică nimic, cel care a mulțumit printre dinți sau cel care s-a bucurat din toată inima? Cu siguranță, cel din urmă. Dumnezeu face multe daruri, dar mulți le refuză. Imaginați-vă cât a fost de fericit la acceptul părintelui Petru. Meritul său nu este faptul că e azi preot, ci că a răspuns «Da!» la cererea lui Dumnezeu”.

În continuare, părintele Dorcu a vorbit despre misiunile pe care parohul nostru le-a avut de-a lungul vieții, considerându-le ca fiind multe și variate. Dintre toate acestea, cea mai frumoasă misiune, despre care Sfântul Vincențiu de Paul spunea că e cea mai nobilă dintre toate, se pare că a fost cea de formator al noilor preoți. Părintele Dorcu a remarcat și popularitatea acestuia printre pușcăriași, cărora le-a adus mereu un cuvânt bun și un zâmbet cald, a povestit de responsabilitatea sa cu operele caritative din Bacău și, nu în ultimul rând, de sensibilitatea lui față de suferințele bătrânilor, drept pentru care a lansat o campanie de vizite la domiciliu în programul liber al seminariștii de atunci. „Dar, mai ales, este un om, care, în opinia mea, apără valoarea vieții și a familiei mult mai mult decât alții”, l-a descris emoționat părintele Dorcu. A făcut chiar și un bilanț: de-a lungul celor 25 de ani de Preoție, părintele paroh ar fi celebrat nu mai puțin de 9.100 de liturghii, ar fi ascultat peste 30.000 de spovezi și ar fi recitat mai mult de 40.000 de rugăciuni ale Breviarului. Din toate acestea, reiese faptul că harul Sfintei Preoții este greu de explicat și se poate doar trăi.

Pentru a ilustra și mai elocvent frumusețea acestei misiuni, părintele Dorcu a citat înălțătoarele cuvinte ale unui scriitor italian, despre rolul preotului în această lume: „Mâinile lui potolesc furtuna […], ne dau pâinea unei mese de iubire; nu sunt făcute pentru strâns și reținut, ci pentru a oferi; duc veninul păcatelor pentru a fi distrus; sunt răstignite și mutilate, dar se ridică pentru iertarea oamenilor”. Pe scurt, mâinile preotului fac minuni, iar aceasta se observă cel mai bine în taina Sfântului Altar, când ele au darul de a preschimba o simplă bucată de pâine în Trupul și Sângele lui Cristos.

Părintele predicator a făcut, în final, un apel la rugăciune, în special față de patroana noastră, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, a cărei misiune specială a fost cea de a se ruga pentru preoți. Spunea chiar ea că acesta a fost motivul intrării sale în Carmel, alături de cel de a salva sufletele. „Să ne gândim că de mâine în Moldova nu ar mai fi niciun preot. Ce s-ar întâmpla atunci? S-ar pierde legătura noastră cu Dumnezeu. Așadar, să-i mulțumim Domnului în fiecare zi pentru preoți și să ne rugăm pentru statornicia și puterea lor”, ne-a îndemnat părintele Iosif.

La încheierea acestei celebrări, părintele paroh a ținut să adreseze un cuvânt de mulțumire, atât părintelui Dorcu, pentru frumoasele cuvinte, cât și nouă, celor care facem parte din comunitatea „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, alături de care, după cum a afirmat emoționat, se simte ca într-o familie. Apoi a ținut să-i mulțumească lui Dumnezeu, revelând, în cele din urmă, și misterul hirotonirii sale de către Papa Ioan Paul al II-lea: după ce fiecare coleg seminarist care urma să fie sfințit a extras biletul cu numele celui care avea să-l hirotonească, lui, fiind la capătul alfabetului, nu i-a rămas decât unul singur – acela cu numele papei. A considerat aceasta ca fiind un dar al Providenţei. La finalul liturghiei ne-a cerut să spunem împreună o rugăciune către Sfânta Fecioară Maria, pentru a-i da în continuare putere și har să ne conducă pe drumul către Cer.

În numele comunităţi, domnul Francisc Hușanu a evidenţiat prețuirea de care părintele Sescu se bucură în comunitatea noastră: „Se spune că un paroh are credincioșii pe care îi merită, dar credincioșii au uneori un paroh pe care nu-l merită. Vă iubim și dorim să serbăm și dublul acestui aniversar. Mulțumim lui Dumnezeu!”.

Liturghia s-a încheiat cu un cântec de laudă adresat Sfintei Fecioare Maria, iar la final, în semn de mulțumire, părintele paroh a organizat și o agapă frățească la subsolul bisericii, la care au fost invitați toți cei prezenți. Îi mulțumim Domnului pentru această frumoasă sărbătoare și îi urăm din suflet părintelui ani mulți și fericiți în continuare, în misiunea sa de preot și, în special, de păstor al comunității noastre!

Diana Bejan