Biserica învață omul

Ce mare bucurie că am ajuns aici! Ultima zi de misiuni populare, duminică, 13 martie, a fost o încununare a minunatei săptamâni ce a trecut, în care părintele predicator Iosif Dorcu, plin de inspirația Duhului Sfânt, ne-a prezentat cu har și cu spirit de convingere marile mistere ale Bisericii: pe Isus, pe Maria, rugăciunea, Euharistia și, la această predică, chiar și Biserica însăși. Întâmpinat de oameni fericiți, adunați în jurul altarului în număr mare, aproape ca în noaptea de Înviere, PS Petru Gherghel le-a împărțit credincioșilor care s-au spovedit și împărtășit binecuvântarea finală, cu indulgență plenară, nu înainte ca cei prezenți, avizi de noi înțelesuri, să asculte ultimele reflecții ale părintelui predicator din cadrul acestor misiuni.

Astfel, părintele Dorcu și-a început predica printr-un citat al Sfântului Augustin, descoperit pe holurile seminarului pe vremea când era student: „Fiecare atât cât iubește Biserica, atât îl are pe Duhul Sfânt”. „Tot la fel, a apreciat el, prezența lui Dumnezeu în viața noastră este direct proporțională cu iubirea noastră față de Biserică”. În continuare, a prezentat imaginea lacului Genezaret, pe malul căruia se află astăzi o biserică mică, netencuită, construită chiar alături de o stâncă mare. Pe acea stâncă se spune că Isus a rostit celebrele cuvinte, după Înviere: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea”. Și mai mult, a continuat tot Isus: „Puterile Iadului nu o vor putea învinge niciodată”. Iată, aici, două aspecte pe care părintele le-a subliniat. În primul rând, articularea cuvântului „biserică”, astfel încât nu putem spune că ea reprezintă mai multe unități separate, ci un întreg. Iar, în al doilea rând, Isus a prevăzut faptul că ea va fi tot timpul atacată, dar, așa cum am constatat și vom constata și în continuare, puterea celui Rău nu o va putea birui.

Totuși, noi ne speriem, văzând cum, în Occident, bisericile se transformă în muzee, cum creștinismul dispare, încetul cu incetul, înlocuit de alte culte și viziuni. Cuvintele lui Isus vin, însă, să ne dea speranță; și să ne asigure că Biserica este un mare dar, alături de altele pe care ni le-a lăsat: Trupul Său, Sfânta Fecioară Maria sau mulțimea sfinților. Cu toate acestea, deși sunt atât de deosebiți, niciunul dintre ei nu se află în afara Bisericii. „Biserica este opera Duhului Sfânt”, a adăugat părintele, “Iar în ea subzistă tot timpul adevărul. Este locul unde putem înțelege perspectiva noastră de mântuire și planul lui Dumnezeu”. Pentru aceasta, a dat exemplul celor care spun cu nonșalanță că se pot mântui și acasă; că nu au nevoie să meargă la Biserică pentru a ajunge în Rai, atâta vreme cât fac binele și respectă principiile de bază. Pe aceștia, părintele predicator îi consideră ca făcând parte din propria lor sectă, în care ei singuri își stabilesc regulile, dar care este stearpă și neroditoare, din lipsa Sacramentelor și a contactului direct cu Dumnezeu: „Se spune că nu există zid al vreunei biserici care să nu fi fost udat de sânge sau de lacrimi pentru credință. De două mii de ani, oamenii se sfințesc și luptă pentru Biserică. Sângele martirilor este sămânța cea roditoare a creștinismului. Nu putem spune, astfel, că Biserica nu joacă niciun rol”.            Continuând, părintele a dat exemplul persecuțiilor, care datează încă din primii ani de creștinism, însuși Sfântul Paul fiind, în acele vremuri, cel mai aprig luptător împotriva credinței. Au urmat, apoi, cei 300 de ani de persecuții din partea romanilor, invazia musulmanilor, cu distrugerea majorității bisericilor din nordul Africii, atacul perșilor și, mai ales, în cel de-al doilea mileniu, revoluția franceză, mișcarea schismatică, războaiele și comunismul. În fața tuturor acestora, Biserica a rezistat, ceea ce ne face să exclamăm că ea este cu adevărat opera lui Dumnezeu, care o susține permanent.  „Se scot uneori de la naftalină, a precizat părintele Dorcu, diferite păcate săvârșite în trecut, ca și cum Biserica ar fi făcut cine știe ce. De la un fapt unic, se generalizează și pare că toată Biserica are aceeași vină. De exemplu, cruciadele, la prima vedere, reprezintă o pată a istoriei, dar, de fapt, ele au adus un plus de cultură în Orient și au salvat o mare parte din bisericile de acolo”. Ca să ne întărească și mai mult în această convingere, părintele ne-a dat pilda unui fost evreu, pe care l-a cunoscut și care, însuflețit de un mare avânt, a vrut să arate ce păcate mari a făcut Biserica de-a lungul timpului. Tot cercetând, a ajuns la concluzia că, dimpotrivă, a fost atacată în atâtea feluri, încât este o minune cum a rezistat în fața atâtor intemperii. Impresionat în adâncul sufletului, evreul s-a convertit, până într-atât încât a devenit preot catolic și apărător al credinței.

Așadar, Biserica este locul unde Dumnezeu lucrează și colaborează cu omul. „Unde venim ca să găsim soluții la problemele noastre care, altfel, par de nerezolvat? Unde ne împărtășim și ne întărim sufletește?”, ne-a întrebat părintele Dorcu. “Cu siguranță, la biserică. Aici, se interpretează Evanghelia, aici se primesc Sacramentele, aici ne putem întâlni cu adevărat cu Dumnezeu”, a continuat. “Dar rămâne, totuși, întrebarea: de ce oare atât de mulți oameni rămân în afara Bisericii, când văd că aici au loc atâtea minuni și este atâta cultură?”.  Răspunzând, a afirmat că diavolului nu îi place să vadă unitate și iubire, dar că vina este și a noastră, când interpretăm greșit valorile creștine. Cu uimire, am aflat o nouă perspectivă asupra necredinței lui Toma, care avea acest sentiment și din cauza celorlalți apostoli, a căror viață după Înviere nu era suficient de elocventă. De ce trebuiau să se ascundă, dacă erau fericiți? De ce nu trâmbițau, pe străzile orașului, gloria Domnului? Ei, dimpotrivă, stăteau închiși în casă, de frica poporului. Una dintre afirmațiile lui Georges Bernanos, mare scriitor creștin al secolului XX, vine să completeze acest tablou: „Eu locuiesc într-un apartament de unde se vede ușa bisericii. Duminica, stau la geam și mă uit la oamenii care ies de acolo și pe unii îi văd ieșind triști, abătuți, împovărați de problemele lor. Îmi vine atunci să merg să îi întreb: «Dacă tocmai te-ai împărtășit cu Cristos, de ce nu ești entuziast? Unde îți este bucuria?”.

Părintele a istorisit și întâmplarea unei femei, care, din copilărie, a observat că prietenii ei catolici erau mai bucuroși decât cei protestanți. „Ce au ei și nu am eu?”, s-a întrebat atunci. În cele din urmă, ajungând și prin alte locuri, a constatat cu uimire același lucru. S-a interesat și a descoperit: ceea ce îi schimba pe toți era taina Spovezii. A hotărât, așadar, să se convertească la catolicism, iar mărturia de credință a dat-o chiar în fața Papei, care a ascultat-o fericit.

Un alt caz relatat a fost cel al unei doamne dintr-o comună de lângă Roman, căsătorită de 30 de ani, care, la 24 de ani, de frică să nu rămână singură, a acceptat o căsătorie contra plăcerii ei. Soțul nu era religios, ci, dimpotrivă, era foarte îndârjit împotriva catolicismului, interzicându-i soției să îl mai practice. Această doamnă venise la preot în urma morții mamei sale, al cărei mare regret a fost mereu că fiica ei s-a îndepărtat de biserică. Iar remușcările nu au lăsat-o împăcată; a venit spunând: „Nu mai pot, vreau să revin!”. „Nu putem trăi mult timp fără biserică”, a constatat părintele Dorcu.

În cele din urmă, părintele a lăudat ultimii Sfinți Papi ai Bisericii, care reprezintă, în opinia lui, poate cele mai mari minuni din istoria catolicismului: Papii Pius al XXIII-lea și Paul al VI-lea, recent canonizați; Papa Ioan Paul al II-lea, supranumit „Papa zâmbetului și al tinerilor”; Papa Benedict al XVI-lea, cel mai mare teolog al timpurilor noastre; și, nu în ultimul rând, Papa Francisc, proclamat „Părintele săracilor”. „Biserica e singura apărătoare a marilor valori”, a mai remarcat părintele. “Căci, astăzi, cine mai apără familia sau viața? Doar ea mai condamnă avorturile și eutanasia. Biserica, de astfel, este partizana creației, cea în care se vede milostivirea lui Dumnezeu. În ea, se concretizează voința noastră de mântuire”.

La finalul liturghiei, PS Petru Gherghel a lăudat munca și cuvintele părintelui Iosif Dorcu, mulțumindu-le credincioșilor pentru participare și, bineînțeles, părintelui paroh, Petru Sescu și colaboratorilor săi, pentru bunăvoința și eforturile depuse în realizarea acestor misiuni. Drept răspuns, ne-am adresat și noi cuvintele de mulțumire pentru aceste zile sfinte, prin discursul emoționant al unui reprezentant al parohiei, iar apoi am plecat, cu mic cu mare, spre casele noastre, cu sufletele purificate de binecuvântarea apostolică. Această specială binecuvântare, transmisă chiar de către Papa Francisc, a venit să pecetluiască indulgența plenară, de care au avut parte toți cei care s-au spovedit, s-au împărtășit și au participat la misiunile populare din aceste zile, iar darul milostivirii lui Dumnezeu s-a răspândit cu prisosință nu doar la cei prezenți, ci și la cei care au ascultat aceste predici prin intermediul Radio Maria. Nu în ultimul rând, aceste misiuni au adus, cu siguranță, roade și în spiritualitatea bisericii, în uniunea cu toți credincioșii care se roagă și se încred în milostivirea Domnului.

Le mulțumim tuturor pentru participare și susținere, în special părintelui paroh și preoților vicari, Papei Francisc pentru propunerea de a avea misiuni populare în acest an și, mai ales, Tatălui Ceresc, pentru marea Sa bunătate și ocrotire, care ne conduce, încet-încet, pașii pe drumul spre Înviere.

 

Diana Bejan