Maria mângâie omul

În această penultimă zi de misiuni populare, părintele predicator Iosif Dorcu a dorit să ne introducă în misterul unei făpturi care, deși născută într-un loc și la o dată anume în istorie, ca un om obișnuit, a avut o caracteristică specială (lipsa păcatului strămoșesc) și a fost învrednicită să aibă parte, la finalul vieții, de aceeași soartă extraordinară a Fiului ei: înălțarea la Cer. Această făptură specială este Maria.

La liturghia de azi, la care celebrant principal a fost părintele Anton Despinescu, părintele Iosif Dorcu și-a început predica prin descrierea unui loc special din această lume, Pellevoisin, din Franța, unde, în 1876, Fecioara Maria a înfăptuit una dintre cele mai mari minuni ale sale: vindecarea completă a lui Estell Faguette. Aceasta era o tânără de numai 32 de ani, care, suferind de o boală incurabilă, a cerut ajutorul Sfintei Fecioare Maria. În acest sens, i-a scris chiar o scrisoare, în care îi cerea să mijlocească la Isus ca să o vindece, întrucât rămăsese singurul ajutor pentru părinții ei bolnavi. Scrisoarea a fost pusă de o prietenă a ei într-o grotă, la picioarele statuii Sfintei Fecioare Maria din Montbel, iar drept răspuns la credința ei, aceasta i s-a arătat de nu mai puțin de 6 ori, ultima viziune culminând, în mod miraculos, cu vindecarea. Acest fapt a fost recunoscut oficial de către Biserică în 1983. Părintele Dorcu a lăudat-o pe această femeie bolnavă, admirându-i curajul de a cere doar tăria să-i ajute pe părinții ei și ne-a îndemnat ca, încurajați de acest exemplu de virtute, să conștientizăm și noi, treptat, pe parcursul predicii, ce ar fi viața noastră fără Maica Domnului, fără acest ajutor de nemăsurat.

De la început, părintele a lansat o întrebare: „Ați fost vreodată într-o casă unde lipsește soția? Ar fi, cu siguranță, mai mult praf, mai multă dezordine. Tot astfel, imaginați-vă ce ar fi Biserica fără Sfânta Fecioară Maria. Ar fi mult mai tristă și mult mai goală…”. Așadar, pe Calvar, Isus ne-a oferit-o pe Maria ca mamă. Iar noi putem apela mereu la ea ca la o mijlocitoare, deoarece a fost chemată să aibă un rol esențial: persoana prin care Dumnezeu coboară pe Pământ. Prin acceptarea propunerii arhanghelului Gabriel, Maria și-a asumat un risc enorm: în legea ebraică, orice femeie care năștea în afara căsătoriei era ucisă cu pietre. Să ne imaginăm, astfel, ce a reprezentat vizita îngerului pentru Fecioara Maria. În niciun caz, nu-i aducea o veste prea bună. Trebuia să nască un copil, încă nu era căsătorită cu Iosif, trebuia să îndure întrebările oamenilor, precum și legea acelor vremuri. „Noi ce am face dacă ne-ar intra, dintr-odată, un înger în casă? Cu siguranță, ne-am speria și de el, și de cuvintele lui. Dar Maria stă de vorbă cu el. Și, uimitor, spune «da» la propunerea lui, aceea de a fi maica Domnului nostru Isus Cristos. Ce bine că Maria a răspuns «Da»! Altfel, cine știe care ar fi fost soarta noastră…”, s-a întrebat părintele Dorcu.

În continuare, părintele a prezentat scena vizitei arhanghelului Gabriel din perspectiva Sfintei Liturghii, în tiparul căreia se încadrează perfect: apariția îngerului corespunde cuvintelor preotului: „Domnul să fie cu voi!”; tulburarea Mariei este penitența pe care o facem mereu când spunem: „Doamne, îndură-Te de noi!”; explicațiile arhanghelului Gabriel sunt ascultarea lecturilor; iar întrebarea Mariei: „Cum se va întâmpla aceasta, de vreme ce eu nu cunosc bărbat?” este chiar predica, la care se prezintă tocmai întrebările noastre: „Cum să facem asta? Cum să acționăm?”. Nu în cele din urmă, răspunsul îngerului: „Duhul Sfânt va veni asupra ta” este explicația la conținutul predicii și se concretizează în Prefacere, când noi primim, în mod excepțional, harul iubirii și al jertfei lui Dumnezeu. Maria Îl primește pe Isus în trup, acceptând să-I fie mamă, iar noi, la fel ca ea, Îl primim de fiecare dată în Sfânta Euharistie. „Amin”-ul nostru după luarea ostiei este acceptul Mariei: „Fie mie după voința Ta”; iar „Mergeți în pace”, ceea ce preotul ne îndeamnă la final, este pacea pe care Dumnezeu a coborât-o asupra Sfintei Fecioare după încuviințarea ei.

Așadar, la fiecare Sfântă Liturghie, noi retrăim Bunavestire, prilej cu care putem medita, în liniște, la viața Sfintei Fecioare Maria. „Toți ne putem compara cu ea, deoarece, în afară de păcatul strămoșesc, a avut toate durerile noastre”, a afirmat părintele Dorcu. Iar explicația este simplă: a muncit, ca oricare alta, a născut, l-a pierdut pe Iosif și, mai mult, și-a văzut, cu durere, fiul murind, într-un mod atât de crunt și de umilitor. „Maria ne poate înțelege și ne poate face legătura cu Dumnezeu, căci este izvorul harurilor prin excelență”, a adăugat el. De două mii de ani, Sfânta Fecioară Maria vine pe pământ, se arată, face semne și minuni și convertește.

Astfel, părintele Dorcu ne-a îndemnat să mergem la Roma, lângă biserica Tre Fontane, unde, de nu de mult, a avut loc una dintre cele mai mari minuni ale secolului XX: convertirea lui Bruno Cornacchiola. Acesta, născut în 1913, într-o familie de oameni catolici, a trecut, după începerea Războiului Civil, la protestantism; ba, mai mult, a devenit un înfocat anticatolic și un împătimit luptător împotriva Sfintei Fecioare Maria. Într-una din zile, în 1947, urmând să țină o conferință împotriva Neprihănitei Zămisliri în apropierea orașului Tre Fontagne, a mers cu cei trei copii ai săi la un picnic, când, deodată, fiul cel mic a devenit de negăsit. L-au căutat peste tot și, în final, l-au găsit într-o grotă, la picioarele unei statui a Mariei, exclamând cu încântare: „Ce frumoasă doamnă!”. Atunci au văzut-o și ei pe Sfânta Fecioară, înveșmântată în lumină, care i-a spus lui Bruno: „Eu sunt Fecioara Revelației”. Și a adăugat: „Mă persecuți, dar acum ajunge, Bruno! Intră în regatul lui Dumnezeu pe Pământ. Cele nouă prime vineri din lună pe care le-ai făcut cu soția ta imediat după căsătorie te-au salvat”. De îndată, în grotă a pătruns un parfum ceresc, de trandafiri. Iar, ulterior acestei apariții, Bruno a întâlnit un preot, trimis special de Sfânta Fecioară Maria, care l-a ajutat să se spovedească și a plecat în audiență, apoi, la Papa Pius al XII-lea, pe care plănuia să îl ucidă. Pe locul apariției Sfintei Fecioare s-a construit o capelă, unde, de-a lungul timpului, au avut loc multe alte apariții și minuni.

„Astfel, a concluzionat părintele Dorcu, ni s-a oferit acest mare miracol: de a nu fi lăsați singuri pe Pământ. Maria rămâne cu ochii asupra omenirii și e părtașă la istoria noastră”. Un exemplu în acest sens a fost îndemnul Papei Pius al V-lea ca oamenii să spună Rozariul pentru scăparea Europei de sub stăpânirea turcească, iar roadele rugăciunii s-au putut vedea în reușita încercării. „Maria vine ca o solie a păcii din partea lui Dumnezeu, a adăugat părintele, ea îi vorbește mereu omenirii. Toate miile de sanctuare dedicate ei nu sunt întâmplătoare, ci au fost construite ca urmare a unor apariții sau a unor minuni. Nu ne putem imagina, astăzi, Biserica și lumea fără Sfânta Fecioară Maria”. Și, cu regret, părintele a remarcat lipsa ecumenismului, care îi face pe catolici și ortodocși să îngenuncheze, împreună, în fața Sfintei Fecioare Maria, dar uitându-se permanent într-o parte și în alta, din cauza discordiei și a dezbinării între religii: „Maria sigur lăcrimează când vede aceste lucruri; dar există o mare speranță că ea ne va oferi, în final, bucuria unității”.

Mai departe, părintele a apreciat multitudinea de forme de adresare către ea (icoane, medalii, rugăciune personală), dar cea mai importantă, în opinia lui și a Bisericii, este Rozariul: „În aparițiile sale, Maria are mereu în mână Rozariul, fiind una dintre rugăciunile iubite și recomandate de toți Sfinții Părinți. Noi, în Moldova, apreciem răspândirea catolicismului în aceste locuri. Și, aceasta, datorită unor persoane evlavioase, care, la îndemnul preoților, s-au rugat constant Rozariul, o perioadă de timp. Acum mulți ani, existau rar liturghii, iar preoți erau cu atât mai puțini…”.

Nu în ultimul rând, Sfânta Fecioară Maria nu a avut păcat, astfel încât a fost cea mai frumoasă ființă de pe fața Pământului, după cum a afirmat părintele Dorcu. Așadar, ea ar trebui să fie modelul nostru de frumusețe, nu doar exterioară, ci și interioară, căci în sufletul ei neprihănit se reflectă toată bogăția de virtuți a omenirii. Părintele ne-a îndemnat ca, în cazul în care nu avem suficiente motive pentru a ajunge în Cer sau să scăpăm de păcate, să ne gândim măcar că vrem să ajungem acolo pentru a o contempla pe Mama Cerească. Oricine a văzut-o până acum dă mărturie că este de o frumusețe fără seamăn, în toate aparițiile sale fiind înveșmântată într-o aură de lumină și pace. În acest sens, părintele a dat exemplul unor tineri căsatoriți, care, de la bucuria veștii că vor avea un copil, au ajuns în scurt timp la deznădejde: copilul nu putea să vadă. Abătuți, au încercat tot felul de metode: au apelat la medici, la tot felul de tratamente…în cele din urmă, au ajuns la o clinică, unde doctorii s-au încumetat să facă o operație dificilă. A durat ceva de la ziua operației până când copilului i s-au scos, în sfârșit, bandajele. Părinții, emoționați, așteptau să vadă ce se întâmplă. Iar primele cuvinte ale băiatului, după ce a deschis ochii, a fost: „Mamă, ce frumoasă ești!”. „Tot la fel, a adăugat părintele Dorcu, noi nu putem deocamdată să o vedem pe Sfânta Fecioara Maria. Dar ea este tot timpul cu noi, aici, iar în Paradis ni se va lua, în sfârșit, vălul de pe ochi; abia atunci o vom putea vedea în adevărata ei splendoare. Și sigur vom exclama, cu uimire, la fel ca și copilul vindecat: „Toată frumoasă ești, Marie!”.

În concluzie, Biserica ne invită, în fiecare moment, să o folosim pe Sfânta Fecioară Maria nu numai ca mijlocitoare, dar și ca o poartă de intrare a sufletelor în Paradis. „Maria nu va pune niciodată limită bunătății sale”, a apreciat părintele, „astfel încât avem suficiente motive să fim fericiți: avem, permanent, speranța mântuirii, prin rugăciunea către ea și, în plus, suntem siguri că niciodată nu vom rămâne orfani”.

 

Diana Bejan