Sărbătoarea hramului comunității noastre

Duminică, 4 octombrie 2015, la liturghia de la ora 11, întreaga noastră comunitate a intrat în sărbătoare. Deși pregătirile au început cu mult timp înainte, acest eveniment fiind precedat de minunata aniversare a sfințirii bisericii și a consacrării altarului, precum și de sărbătoarea Sfintei Tereza a Pruncului Isus, harul s-a împărțit mai din belșug odată cu intrarea preoților în biserică în această binecuvântată zi, pe versurile de iubire față de sfânta noastră patroană: „Cu ochii plini de milă / privește blând din ceruri / spre noi, Tereză sfântă / a Pruncului Isus”.

Cu toate că și de-a lungul săptămânii trecute un număr frumos de persoane consacrate și credincioși au participat la momentele aniversare, organizate atât de minuțios, acest eveniment a reunit în jurul altarului, alături de părintele paroh Petru Sescu, nu mai puțin de 17 preoți, un seminarist și un elev la seminarul liceal (ambii originari din parohia noastră), care au dorit, împreună cu ministranții și cu ceilalți membri ai parohiei, să Îi aducă laudă lui Dumnezeu pentru modul extraordinar în care a lucrat în sufletul micii Tereza, acordându-i marea onoare de a fi ridicată la cinstea altarelor și de a fi patroana mult iubită a comunității noastre.

Așa cum a explicat părintele predicator Cornel Cadar, de cum intrăm în biserica noastră, suntem introduși în minunata viață a Sfintei Tereza a Pruncului Isus, prin statuia ei, dar, mai ales, prin vitralii, care ne prezintă începuturile vieții ei de credință. Provenind dintr-o familie cu părinți sfinți, care vor fi canonizați chiar peste câteva zile, pe 18 octombrie, Tereza a fost cea mai mică din cei nouă copii, dintre care patru au murit de mici. Toate cele cinci surori rămase au intrat în mănăstire. Tereza a făcut acest pas la vârsta cea mai fragedă, de doar 15 ani, căci, așa cum ea însăși povestește, ardea de mult de focul iubirii lui Dumnezeu.

„Să descoperim legătura dintre Evanghelie și Sfânta Tereza, ne-a îndemnat, la început, părintele Cadar. Mântuitorul spune: «Dacă nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor» (Matei 18, 3). Copiii sunt cei care, de obicei, învață de la părinți, dar Evanghelia ne spune invers. Ce înseamnă oare aceasta?”. Și, răspunzând, a adăugat mai departe: „Există cel puțin două direcții prin care noi, oamenii, am putea să îi imităm pe copii: prima este uimirea sau mirarea. Copiii, la o anumită vârstă, sunt uimiți de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor; întreabă de ce iarba este verde, de ce soarele nu pică pe noi când se împiedică…în autobiografia ei, «Istoria unui suflet», Sfânta Tereza ne spune că, încă de când era mică, era uimită de părinții ei; de felul cum, în după-amiezile de duminică, tatăl le lua pe fiicele lui pe genunchi și intona cântece de laudă către Dumnezeu, iar, la sfârșit, urca cu ele în camera lor și se rugau împreună. Aceasta este uimirea față de Dumnezeu, care li se descoperă celor mici încă de la început, în primul rând prin părinții lor, aceștia fiind datori să îi învețe încă din copilărie adevărata trăire a vieții de credință, a prezenței Domnului în mijlocul lor”.

Mai departe, părintele Cadar a relatat și alte pasaje din autobiografia Sfintei Tereza, în care ea descrie cum, mică fiind, rămânea uimită în fața cerului care se întindea deasupra ei. Într-o bună zi, a descoperit că una dintre constelații avea forma literei T. Atunci, s-a întors spre părintele ei și a exclamat cu bucurie: „Tată, uite, numele meu este scris în Cer!”. Dar, mai ales, mica Tereza era fascinată de Sfânta Liturghie, întrebându-se de ce Îi era sete lui Isus pe cruce și dorind să Îi astâmpere cumva, prin puterile ei, această nevoie asiduă. A oferit, astfel, o liturghie pentru un condamnat la moarte, care s-a convertit în ultima clipă, datorită rugăciunilor ei, sărutând crucifixul, s-a angajat împreună cu surorile din mănăstire să se roage pentru misionari, cei care duc mai departe în lume Cuvântul lui Dumnezeu și, neîncetat, se întreba cum ar putea să facă mai mult bine, atât pentru Dumnezeu, cât și pentru alții. Simțea că vrea să fie misionar, preot, medic…iar, în cele din urmă, după îndelungate frământări, a ajuns la Scrisoarea Întâi către Corinteni a Sfântului Apostol Paul, imnul dragostei, care, revelându-i frumusețea celei dintâi virtuți, a făcut-o să exclame: „Vocația mea este iubirea!”. Spune Sfânta Tereza, în cartea ei: „Am înţeles că Biserica avea o inimă şi că această inimă ardea de Iubire. Am înţeles că numai Iubirea dădea vitalitate membrelor Bisericii, că, dacă Iubirea s-ar fi stins, apostolii nu ar mai fi vestit Evanghelia, martirii ar fi refuzat să-şi verse sângele […] Eu m-am oferit lui Isus să fiu o minge mică pe care o bați de pământ și apoi să o strângi la piept”.

Astfel, părintele Cadar ne-a îndemnat să Îl binecuvântăm pe Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le face mereu, din iubire: pentru pâinea de pe masă, pentru persoanele din jurul nostru, pentru că El este tot timpul alături de noi. Și, în acest scop, al fundamentării sentimentului nostru de uimire în fața iubirii lui Dumnezeu, a relatat o întâmplare trăită de fericitul Vladimir Ghica, care, în timpul detenției în închisorile comuniste, a fost dus de torționarii săi prin orașele din jur, să viziteze realizările și mândria partidului: un complex de porci, o fabrică de fum…la final, aducându-i pe deținuți înapoi în închisoare, torționarii le-au poruncit să le povestească și celorlalți ce au văzut pe afară. Unul dintre ei a spus că a văzut un complex, altul o fabrică…dar răspunsul fericitului Vladimir Ghica i-a șocat pe toți; dintre toate, el a spus că a văzut o salcie înflorind. Pentru el, acesta era cel mai frumos lucru din acea scurtă călătorie, expresie a uimirii sale în fața frumuseții creației lui Dumnezeu și a sufletului său simplu. În acest fel trebuie să ne asemănăm noi cu copiii: printr-un suflet simplu, curat, care vede în orice lucru un prilej de bucurie și de încântare.

„Iar al doilea pas pe calea copilăriei spirituale, ne-a explicat părintele Cadar, este conștientizarea faptului că avem nevoie de Dumnezeu. Copiii, dacă încep să se rătăcească, strigă după mamă și tată. În viața Sfintei Tereza a existat același principiu: era conștientă că depinde de hrana dată de Dumnezeu”. Și, astfel, părintele a povestit cum Tereza, la prima Sfântă Împărtășanie, era nespus de fericită pentru reușita ei de a se uni profund cu Dumnezeu, în timp ce, la primirea Mirului, a simțit că a fost întărită să Îl preamărească; cum găsea în Evanghelie tot ceea ce îi era necesar sufletului ei și cum meditarea misterului Sfintei Treimi o făcea să înțeleagă cât de mult depinde de bunul Isus. Spunea că, indiferent dacă ar avea toate păcatele din lume, tot s-ar întoarce la Dumnezeu, pentru că știa din Evanghelie cum a fost primit fiul risipitor. Chiar și ultimele ei cuvinte, pe patul de moarte, au fost: „Ah, Îl iubesc! Dumnezeul meu, te iubesc! ”.

„Așadar, a încheiat părintele Cadar, trebuie și noi, asemenea Sfintei Tereza, să decidem ce anume vrem să facem cu viața noastră. Putem sădi pomi, putem construi case, o putem consuma în mâncare și băutură și să o terminăm repede…dar putem, pe de altă parte, să o investim în alții, să luăm mereu decizii care să ne ducă spre Cer”.

În continuarea liturghiei, credincioșii au adus la altar jertfe de mulțumire, sub forma pâinii, a coșurilor cu fructe și a lumânărilor aprinse, semn al belșugului venit din Cer și al credinței noastre, iar Sfânta Împărtășanie a fost un moment special de comuniune cu Dumnezeu pentru un număr mare de credincioși, care au primit, din mâinile preoților de la altar, hrana atât de trebuinicioasă sufletelor lor.

La final, părintele paroh le-a mulțumit tuturor celor prezenți atât la altar, cât și în biserică și, plin de bucurie, a revărsat o ploaie de binecuvântări peste toți cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la realizarea acestui minunat eveniment. Împreună cu ploaia de trandafiri promisă de Sfânta Tereza tuturor celor care o cinstesc, metaforă a harurilor pe care le va mijloci de la Dumnezeu pentru noi, aceste momente vin să ne umple viața de iubire, credință și speranță și, în plus, în urma cuvintelor ascultate la predica din această zi, de uimire în fața darurilor cu care suntem în permanență copleșiți de Tatăl din Cer.

 

Diana Bejan