Trei ani de la sfințirea bisericii și consacrarea altarului

            Miercuri, 30 septembrie 2015, la liturghia de la ora 18, credincioșii din comunitatea noastră s-au reunit, cu mic cu mare, pentru a sărbători trei ani de la sfințirea dragei noastre biserici și de la consacrarea altarului. Acum, ca și atunci, un număr frumos de preoți a fost prezent alături de părintele paroh Petru Sescu: noul părinte vicar, Marius Cojan, pr. Iulian Fărăoanu, pr. Egidiu Condac, pr. Daniel Iacobuț și pr. Daniel-Nicu Butacu, aceștia din urmă fiind foști vicari ai parohiei noastre.

            Înconjurând altarul, închinându-se și sărutând masa pe care, de mai bine de 20 de ani, pâinea și vinul s-au preschimbat în Trupul și Sângele Domnului nostru Isus Cristos, preoții au început, cu evlavie, Sfânta Liturghie, prezidată de pr. Iulian Fărăoanu. Devenind, încă o dată, conștienți de importantul eveniment comemorat în această zi, odată cu primele cuvinte ale părintelui Iulian, ne-am recunoscut, împreună, păcatele și i-am adus, ulterior, laudă lui Dumnezeu, prin cântece de mărire și printr-un psalm înălțător.

Evanghelia, citită de pr. profesor Daniel-Nicu Butacu, a reprodus scena intrării lui Isus Cristos în templu, templu care, în loc să fie respectat și tratat ca adevărata casă a lui Dumnezeu, devenise loc de negoț, prilej de schimburi de mărfuri și afaceri. Atunci, Isus, contrar atitudinii Sale din celelalte scene ale Evangheliei, S-a mâniat și a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei, mustrându-i pe cei prezenți că fac din casa de rugăciune a Tatălui Său „o peșteră de tâlhari” (Matei 21, 10-13). Și, trecând în cealaltă dimensiune a cuvintelor lui Isus, tot Evanghelia ne revelează adevărata semnificație a acestui templu: trupul lui Cristos, care a murit și a înviat.

Aceeași minune se întâmplă și astăzi, ca acum 2000 de ani, pe altarul viu, al bisericii noastre, consacrat de curând. Și tot aceeași minune, care are loc în fiecare zi în casa lui Dumnezeu, este, deseori, pângărită, batjocorită sau, pur și simplu, tratată cu indiferență. Trupul și Sângele lui Isus, care Se dă pe Sine în Sfânta Euharistie sub chipul pâinii și al vinului, este, de multe ori, uitat. Tocmai aceste atitudini în fața celui mai important mister al creștinătății au fost exemplificate de părintele predicator Egidiu Condac, care a relatat povestea unui sat, în care oamenii își pierduseră încrederea în sine și în ceilalți, în lucrurile care îi înconjurau; se certau din orice și li se părea, cumva, că lucrurile nu merg așa cum trebuie. Un sat în care ușile bisericii nu se mai deschiseseră demult și în care locuitorii își trăiau viața fără să găsească un motiv pentru care se simt atât de nervoși, de însingurați și de triști. „Dar apoi, a povestit pr. Egidiu Condac, într-una din acele zile, s-a stârnit, dintr-odată, o vreme rea și vântul a început să bată cu putere, atât de tare, încât, fără de veste, a început să legene clopotul bisericii din sat; iar acesta a făcut ceea ce nu mai făcuse de mult timp: a început să bată. Atunci, oamenii s-au uitat în sus, de parcă își aduceau aminte de ceva demult uitat, iar unul dintre ei a zis, cu uimire, dar, în același timp, și cu o adâncă tristețe: «Iată ce am uitat noi: am uitat de Dumnezeu.»”. Prin această poveste, părintele Egidiu Condac a vrut să ne facă atenți la faptul că, refuzându-L pe Dumnezeu, ne refuzăm nu numai pe noi înșine, dar și pe cei din jurul nostru. „Lipsa lui Dumnezeu strică atât relațiile cu noi, cât și cu cei din jur. Credincioșii vin la Sfânta Liturghie ca să își reîmprospăteze sufletul, ca să se reîncarce cu prezența Domnului pentru o nouă zi, pentru a-și aduce aminte cine sunt și care este menirea lor. De aceea, avem această biserică și acest altar, pentru a ne aduce aminte că suntem fiii lui Dumnezeu, că suntem în casa Lui și că Îl putem primi mereu în sufletul nostru, prin Sfânta Împărtășanie, darul suprem”.

La final, luând exemplul cuvintelor din predică, părintele paroh Petru Sescu a făcut o frumoasă comparație, spunând că la noi nu au bătut numai clopotele de la biserică, ci și cele din sufletele noastre, având în vedere numărul frumos de persoane adunate în casa lui Dumnezeu în această zi specială și disponibilitatea continuă a credincioșilor de a face din biserica noastră un adevărat lăcaș de rugăciune și comuniune. Mulțumind tuturor celor prezenți, părintele paroh ne-a invitat călduros să luăm parte și în zilele următoare la celebrările care vor avea loc: ziua Sfintei Tereza a Pruncului Isus (1 octombrie) și hramul comunității noastre (4 octombrie). Seara s-a încheiat cu o agapă frățească în curtea bisericii, ca semn de mulțumire și apreciere pentru participarea noastră la această minunată aniversare, iar credincioșii au plecat cu mare bucurie și pace în suflete, pentru darul extraordinar al unei biserici în care te simți, cu adevărat, ca acasă.

 

Diana Bejan