​La drum spre locul binecuvântat- Cacica

Este răcoarea dimineţii, care te trezeşte pentru un drum lung şi frumos, atunci când mergi la Cacica.

​Un mic convoi de maşini, cu enoriaşi de la Parohia „Sf.Tereza” ne îndreptăm spre rugăciune. Nu suntem mulţi, dar suficienţi să ne rugăm pentru cei care aşteaptă rugăciunea noastră.

​În jur totul e verde şi plăcut. Cu cât te apropii mai mult de lăcaşul sfânt, vezi convoaie de maşini, care au acelaşi drum. Este lume din toată ţara. Toţi avem acelaşi scop: să ne rugăm Domnului nostru Isus, prin mijlocirea Preasfintei Sale Mame.

​Când te apropii pe şosea de Cacica, o biserică mică, mică se zăreşte printre dealuri, care îşi aşteaptă enoriaşii cu uşile deschise.

​Ajungem la biserică. Aceasta nu este nici mare, nici mică, dar încap toţi cei care doresc să se roage.

​La începutul Sfintei Liturghii se face o linişte totală atunci când intră la altar Preasfinţitul Petru Gherghel, împreună cu ceilalţi preoţi.

​Plăcut este atunci când ascultăm predica şi corul bisericii şi atunci când ne rugăm împreună Măicuţei noastre, pentru toţi cei dragi.

​Când îl primim pe Duhul Sfânt, coboară pacea sufletească în sufletele noastre şi la sfârşitul Sfintei Liturghii primim binecuvântarea şi-i mulţumim Domnului pentru toată grija pe care ne-o poartă şi pentru că ne însoţeşte cu această grijă şi pe drumul spre casă.

​Sunt locuri unice în lume şi nu toţi au posibilitatea sau şansa să ajungă la ele. Noi am fost printre cei norocoşi.

​Mulţumim tuturor celor care ne-au oferit această posibilitate.

​Dumnezeu să vă binecuvânteze!

​Alin şi Dorina Popa